Între abstinenţă şi ortodoxia politică era o legătură profundă. Pentru că, altminteri, cum s-ar putea menţine exacerbarea obligatorie a fricii, a urii şi-a credulităţii tembele de care Partidul are nevoie la membrii săi? Numai încătuşând un...Citat de George Orwell despre instinct
Toate erau nişte tâmpenii: amândoi ştiau că, în realitate, nu aveau scăpare. Chiar şi singura variantă efectiv realizabilă, sinuciderea, nu aveau nici o intenţie de a o adopta. Trăiau de la o zi la alta şi de la o săptămână la alta, târându-se...Citat de George Orwell despre instinct
Durerea nu este întotdeauna de ajuns. Se întâmplă, uneori, ca un om să reziste durerii până când ajunge să moară din cauza ei. Dar pentru orişicine există câte ceva de nesuportat – ceva la care nici nu se poate gândi. Nu-i vorba de curaj sau de...Citat de George Orwell despre instinct
Vreau să vă spun din capul locului că nu înţeleg prin intelectual doar, pur şi simplu, pe cel care a făcut nişte studii şi are o patalama, o diplomă. Acela e doar un titrat, un licenţiat. În optica mea, numele de intelectual îl merită cel care...Citat de George Pruteanu despre instinct
Toată existenţa părea să se întemeieze pe dualitate, pe contrarii; erai femeie sau bărbat, vagabond sau burghez, raţional sau simţitor – nicăieri nu puteai trăi concomitent inspiraţia şi expiraţia, bărbăţia şi feminitatea, libertatea şi ordinea,...Citat de Hermann Hesse despre instinct
Toţi colecţionarii gândesc la fel. Instinctul moral dispare. În cele din urmă, obiectul posedă posesorul.Citat de John Fowles despre instinct
În orice moment al vieţii noastre ştim dacă acţionăm bine sau rău. Am putea spune că ziua de apoi se întâmplă tot timpul, că în fiecare clipă a vieţii noastre facem bine sau rău. Ziua de apoi nu este ceva ce vine la sfârşit. Se întâmplă tot...Citat de Jorge Luis Borges despre instinct
Iubirea are un gust minunat, aminteşte-ţi că pentru ca să primeşti trebuie să oferi; aminteşte-ţi că pentru ca să poţi iubi, trebuie să fii tu însuţi. Încrede-te în instinctul tău, fii credincios conştiinţei şi emoţiilor tale, trăieşte-ţi viaţa,...Citat de Marc Levy despre instinct
O femeie ştie prin intuiţie, sau instinct, ceea ce este cel mai bine pentru ea.Citat de Marilyn Monroe despre instinct
Primejdia în care se află un bărbat care iubeşte total o femeie seamănă cu aceea a unui om care a atins un fir de înaltă tensiune şi care dacă nu se zbate, dacă instinctul nu l-a ajutat să se smulgă în chiar clipa când a fost zgâlţâit, moare...Citat de Marin Preda despre instinct
Nu există fiinţă care să nu fie înzestrată cu instinctul primejdiei.Citat de Marin Preda despre instinct
Cu timpul, parcă instinctul de conservare devine mai puternic, nu vrei să mai mergi până la capăt. Marii poeţi unguri au murit până-n 30, 40 de ani, chinuiţi, la fel cum au murit şi poeţii ruşi. Poeţii români au avut mereu instinctul...Citat de Mircea Dinescu despre instinct
Visul, supapa de siguranţă a setei de transcendere, arta, magia, dansul- iar, pe de altă parte, dragostea şi mistica - mărturisesc din atâtea unghiuri diferite instinctul fundamental şi ursit al firii omeneşti: ieşirea din sine, contopirea cu...Citat de Mircea Eliade despre instinct
Spun oamenii că au căutat o viaţă întreagă femeia ideală şi n-au găsit-o. Absurd. O puteau găsi în oricare femeie, dar pentru aceasta le trebuia iubirea aceea adevărată, care să rupă cercul insului lor, să înfrângă instinctul de conservare care îi...Citat de Mircea Eliade despre instinct
Femeia e tot atât de stăpânită de instincte... Şi mai ales de instinctul de conservare al speciei, care după cum ştii, e mai puternic decât acel al conservării individuale. Aceasta explică de ce dragostea, la femeie, e atât de absolută; se uită pe...Citat de Mircea Eliade despre instinct
Jocul singur pastrează instinctul realităţii, trăieşte şi se mişcă în realitate. Toate celelalte dogme, morale sau imorale, sunt ţesute în şi din închipuiri.Citat de Mircea Eliade despre instinct
Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul,...Citat de Nicolae Steinhardt despre instinct
Dorinţa de-a se mărita este un instinct primar şi de bază în femei. Este urmat de un alt instinct primar şi de bază: dorinţa de-a fi singură din nou.Citat de Nora Ephron despre instinct