Am sperat că-într-o zi mă va iubi, Iar el tocmai mi-a dăruit primul sărut; Şi-acum sunt ca pasărea bolnavă Care şi-a pierdut direcţia spre sud. Pentru că deşi ştiu că mă iubeşte, În seara asta inima mi-e grea; Sărutul lui n-a...Citat de Sara Teasdale despre minte
Este mai uşor să înlături pasiunile tulburătoare decât să le stăpâneşti. E mult mai la îndemână să le respingi de la început decât să le domoleşti, odată ce s-au abătut asupra ta. Căci, în clipa când ajung să pună stăpânire pe cineva, pasiunile...Citat de Seneca despre minte
Sunt asemenea unei cărţi, ale cărei pagini sunt strânse una într-alta din nevoia de a fi citite; mintea mea se cere răsfoită, iar adevărurile adunate în ea trebuie eliberate din când în când, gata de a ieşi la iveală atunci când o cer împrejurările.Citat de Seneca despre minte
Nimic nu este atât de amar încât o minte calmă să nu poată să se adapteze la aceasta.Citat de Seneca despre minte
Nu fac nicio distincţie cu ochiul, ci cu mintea, singurul lucru care poate judeca bine.Citat de Seneca despre minte
Evenimentele aşteptate ne lovesc mai uşor; în faţa necunoscutului, spaima este mai mare. Dar din ce cauză un anumit lucru este necunoscut pentru noi? Pentru că noi cuprindem natura cu ochii, nu cu mintea şi nu ne gândim la ce poate face ea, ci...Citat de Seneca despre minte
Autocritica este cea care l-a împiedicat pe bolnav să-şi exteriorizeze imaginile sau chiar să le conştientizeze. Dacă poate fi convis ca, renunţând la criticarea ideilor sale, să continue pur şi simplu să enunţe toate asociaţiile, pe care un efort...Citat de Sigmund Freud despre minte
Cel mai adesea, bolnavul începe prin a răspunde că atenţia sa este incapabilă să sesizeze ceva. Trebuie să fie contrazis şi să i se afirme energic că este imposibil să nu i se prezinte nici un fel de imagini. Şi de fapt, se va ajunge curând să se...Citat de Sigmund Freud despre minte
Mintea umană este ca un iceberg - noi percepem doar a şaptea parte din dimensiunea ei.Citat de Sigmund Freud despre minte
Mintea conştientă poate fi comparată cu o fântână arteziană în lumina soarelui care cade apoi înapoi în marele rezervor al subconştientului din care s-a ridicat.Citat de Sigmund Freud despre minte
Hanibal a fost eroul ultimelor zile de şcoală. Am început să înţeleg pentru prima dată ceea ce însemna să aparţii unui rase străine. Figura unui general semitic îmi ridica şi mai sus nivelul de respect. În mintea mea tânără, Hanibal şi Roma...Citat de Sigmund Freud despre minte
Când se abordează interpretarea unui vis mai lung şi mai mult sau mai puţin deformat, este nevoie de atâtea elucidări, trebuie ţinut seama de atâtea idei şi amintiri care apar în mintea autorului visului, trebuie ca psihanalistul să se angajeze în...Citat de Sigmund Freud despre minte
În erorile de lectură, dacă vrem să găsim tendinţa perturbatoare, cauza erorii, trebuie să lăsăm în întregime la o parte textul citit greşit şi să începem examenul analitic prin a pune două întrebări: care este ideea ce vine în minte prima se...Citat de Sigmund Freud despre minte