Din punctul de vedere al zeilor, această lume este mai puţin decât o joacă de copil, este o sămânţă în pământ, pură potenţialitate. Întreaga noastră lume a conştiinţei este doar o sămânţă pentru viitor. Dar atunci când reuşiţi trezirea lui...Citat de Carl Gustav Jung despre necesitate
Crearea unui lucru nou nu se face cu ajutorul raţiunii, ci prin jocul instinctului, care acţionează dintr-o necesitate interioară. Mintea creativă se joacă cu obiectele pe care le iubeşte.Citat de Carl Gustav Jung despre necesitate
Viaţa şi spiritul sunt două puteri, sau două necesităţi între care omul se află plasat.Citat de Carl Gustav Jung despre necesitate
În definitiv, spre a transforma plăcerea în seninătate, e necesar ca aceasta să fi devenit plictis. Dealtfel, la seninătate se ajunge trecând prin plictiseală. Chiar şi durerea, spre a deveni creatoare, mai înainte de toate trebuie să devină plictis.Citat de Cesare Pavese despre necesitate
Munca e o tristă necesitate, nu o sacră necesitate! E cloroformul vieţii...Citat de Cezar Petrescu despre necesitate
În politică este necesar fie să îţi trădezi ţara, fie electoratul. Prefer să-mi trădez electoratul.Citat de Charles de Gaulle despre necesitate
Simplitatea înseamnă să faci călătoria acestei vieţi doar cu bagajul strict necesar.Citat de Charles Dudley Warner despre necesitate
Fiecare om trebuie să aibă propriul său eu; este mai necesar pentru el decât pâinea.Citat de Charles Horton Cooley despre necesitate
Toată lumea îmi discută operele şi pretind că le înţeleg, de parcă ar fi necesar să le înţeleagă, când este îndeajuns doar să iubeşti.Citat de Claude Monet despre necesitate
Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut - dar toată lumea să simtă necesitatea...Citat de Constantin Brâncuși despre necesitate
O, ce bine că Dumnezeu nu există cu necesitate. Toate cîntecele lumii, toată închinarea ei s ar opri atunci. Dumnezeu ar fi un munte care să stea în faţa noastră. Uite muntele! — ar spune cîţiva dintre noi. Şi pe urmă am tăcea.Citat de Constantin Noica despre necesitate
Revoluţia incident sau necesitate No unde mergi Mi-e foame merg la revoluţie Voi Ăia de sus jos Că ne-aţi belit destul ne-aţi furat ne-aţi minţit ne-aţi păcălit AJUNGE Poftiţi la munca de pe jos Ori luaţi-vă...Citat de Costel Zăgan despre necesitate
Are şi mormântul în buzunar: Degeaba i-l săparăţi aiurea. Totuşi, e strict şi necesar Să ardeţi copacii ca să vedeţi pădurea!Citat de Costel Zăgan despre necesitate
Dragostea şi compasiunea sunt necesităţi, şi nu articole de lux. Fără ele umanitatea nu poate supravieţui.Citat de Tenzin Gyatso despre necesitate
Este necesar să-i ajutăm pe ceilalţi, nu numai în rugăciunile noastre, ci şi în traiul nostru zilnic.Citat de Tenzin Gyatso despre necesitate
Singura precauţie pe care trebuie să ne-o luăm constă în necesitatea de a folosi intenţia noastră în beneficiul umanităţii.Citat de Deepak Chopra despre necesitate
O carte te poate cuceri fără a te subjuga şi o poţi iubi fără necesitatea unui extaz necondiţionat, a unei acaparări sau renunţări totale.Citat de Demostene Botez despre necesitate
Care este efectul pe termen lung al supradozei de informaţie? E o întrebare pe care mi-o adresez mie. Chiar este necesar să ştim atât de mult cât ştim, să aflăm despre lucruri noi într-un timp scurt şi cât de des posibil? Asta înseamnă că acum...Citat de Denzel Washington despre necesitate
Politica şi etica nu se ocupă, ca ştiinţele sociale particulare şi sociologice, de lumea socială aşa cum este ea în mod necesar; politica şi etica se ocupă de lumea socială aşa cum ea ar trebui să fie... Ştiinţele sociale, Sociologia, Politica,...Citat de Dimitrie Gusti despre necesitate