Nimic mai personal decât timbrul vocii şi felul de a vorbi, căci le style c'est l'homme lui-même!ICitat de Ion Coja despre nimic
Şi umbla toată ziua, căutându-şi locul cela unde-i erau visele de fată mare, dar nu-l găsea, şi când nu poţi găsi locul sfânt al sufletului tău, nu te poţi găsi pe tine însuţi, iar când nu te poţi regăsi pe tine, nimic nu te mai poate bucura...Citat de Ion Druta despre nimic
De privirile femeilor nu poţi să ascunzi nimic, pentru că ele privesc cu sufletul.ICitat de Ion Lila despre nimic
Cine e omul de nebiruit? E numai cel pe care nu-l clinteşte nimic din ce nu stă-n puterea lui. Numai acesta-i cel ales. A-nvins în bătălia lui dintâi, va-nvinge oare şi-n aceea care vine? El n-a putut fi cumpărat cu bani: dar...Citat de Ion Vinea despre nimic
Numai pe mine ai să mă iubeşti. Şi n-ai să ştii niciodată pe cine iubeşti. Asta-ţi va fi pedeapsa. Îţi voi fura sufletul, lăsând celorlaţi numai umbra sufletului tău. Dar chiar sufletul tău e o umbră şi luându-ţi-o, nici eu nu mai am nimic.Citat de Ionel Teodoreanu despre nimic
Am ajuns? Mi-s tălpile sânge De-atâta pustie de cale, Stau frânt, aşteptând pe prag de prăpastie în umeda vale. Nici pisc. Nici stea. Nici vultur. E tare-ntuneric. Nimic nu răsare: nici licăr, nici zare. Ce vuie-n adâncuri? Tăcerea?...Citat de Ionel Teodoreanu despre nimic
Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primăvara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi într-acele, fără fiinţă, o apropiere şi o...Citat de Ionel Teodoreanu despre nimic
Am văzut multă lume certându-se pentru nimic. Iată forţa nimicului!Citat de Ionuț Caragea despre nimic
Noaptea era minunată în Brooklin în anii 1930. Aerul condiţionat nu era cunoscut, în afară de cinematografe, la fel şi televiziunea. Nu era nimic care să te ţină în casă. În plus, puţini deţineau automobile, deci nu era nimic cu care să pleci....Citat de Isaac Asimov despre nimic
Dacă aş putea să-mi găsesc originile în neamul lui Iuda sau al Regelui David, nu aş câştiga nimic în statură. S-ar putea ca mulţi evrei est-europeni să fie descendenţii kazarilor, iar eu aş putea fi unul dintre ei. Cine ştie? Şi cui îi pasă?Citat de Isaac Asimov despre nimic
Legea conservării energiei spune că nu se poate obţine ceva din nimic, dar noi refuzăm să credem aşa ceva.Citat de Isaac Asimov despre nimic
Aş putea să-mi găsesc originile la Judas Maccabaeus sau Regele David, nu ar adăuga nimic staturii mele. Aş putea, la fel ca mulţi evrei est-europeni, care sunt descendenţii kazarilor, aş putea fi unul dintre ei. Cine ştie? Şi cui îi pasă?Citat de Isaac Asimov despre nimic
Dacă destinul vostru este de a fi împreună, acest lucru se va întâmpla orice ar fi; dacă nu e, nimic din ceea ce ai putea face nu va putea să-ţi schimbe cursul vieţii.ICitat de Isabel Allende despre nimic
Eu nu cunoşteam pe nimeni, iar acolo ca în toată America Latină, dacă n-ai relaţii, nu faci nimic.ICitat de Isabel Allende despre nimic
Nu putem cunoaşte nimic din afara noastră călcându-ne în picioare.Citat de Italo Calvino despre nimic
Având în vedere că domnul Weasley demolase de unul singur cea mai mare parte din sufrageria familiei Dursley cu doi ani în urmă, Harry ar fi fost foarte surprins dacă unchiul Vernon l-ar fi uitat. Într-adevăr, unchiul Vernon arboră o nuanţă mai...Citat de Joanne K. Rowling despre nimic
Arbuştii de tisă de pe margine înăbuşeau zgomotul paşilor celor doi bărbaţi. Se auzi ceva foşnind undeva, în dreapta lor: Yaxley îşi scoase din nou bagheta, îndreptând-o peste capul tovarăşului său, dar sursa zgomotului nu se dovedi nimic altceva...Citat de Joanne K. Rowling despre nimic
Primului ministru nu-i făcea absolut nici o plăcere să-l vadă pe Cornelius Fudge, ale cărui apariţii înspăimântătoare însemnau de cele mai multe ori că avea să primească veşti cât se poate de proaste. Mai mult decât atât, Fudge părea deosebit de...Citat de Joanne K. Rowling despre nimic