Orice picătură amărâtă, care nu are nimic pe lume, de care să fie mândră, se agaţă de ultima posibilitate, de a fi mândră de naţia de care aparţine.Citat de Arthur Schopenhauer despre nimic
În singurătate omul de nimic îşi simte întreaga nimicnicie, iar omul valoros întreaga valoare, pe scurt, în singurătate fiecare se simte aşa cum e el.Citat de Arthur Schopenhauer despre nimic
Orice nebun mizerabil, care nu are nimic de care să fie mândru, adoptă ca ultimă resursă mândria în naţiunea de care aparţine; este gata şi fericit să-i apere toate defectele şi toate nebuniile, compensând astfel inferioritatea proprie.Citat de Arthur Schopenhauer despre nimic
Abia într-o vârstă înaintată ajunge omul cu desăvârşire la nil admirari (să nu te miri de nimic) al lui Horaţiu, adică la convingerea tare, sinceră şi nestrămutată că toate lucrurile sunt deşarte şi toată splendoarea lumii înşelătoare: himerele au...Citat de Arthur Schopenhauer despre nimic
În ce priveşte modestia, această virtute este o minunată invenţie a oamenilor de nimic, conform căreia fiecare trebuie să vorbească despre sine de parcă ar fi şi el din tagma lor, aşa încât să se producă o perfectă egalitate a nivelului şi să se...Citat de Arthur Schopenhauer despre nimic
În gândurile mele te prind în braţe, în visele mele te îmbrăţişez, nimic pe pământ nu ne poate separa.Citat de August Strindberg despre nimic
Nimic nu este o pierdere de timp dacă ştii să tragi nişte învăţăminte.Citat de Auguste Rodin despre nimic
Dacă vreun om luminat se foloseşte de o glumă subtilă şi delicată, ea rămâne neînţeleasă; obosind degrabă să tot dea fără să primească nimic, el stă acasă şi-i lasă pe proşti să domnească pe terenul lui.Citat de Honoré de Balzac despre nimic
Necunoscutul este infinitul obscur - şi nimic nu este mai atrăgător.Citat de Honoré de Balzac despre nimic
Precum o sperietoare goneşte ciorile, cei mai mulţi oameni, ca şi animalele, se sperie şi se liniştesc... din nimic.Citat de Honoré de Balzac despre nimic
Nimic altceva nu-i cu putinţă pentru mine, decât munca fără preget căreia m-am dăruit, munca aceasta, mântuitoarea mea, care-mi va aduce libertatea, care-mi va da din nou aripi.Citat de Honoré de Balzac despre nimic
Când femeile ne iubesc, ne iartă orice; când nu ne iubesc, nu ne iartă nimic, nici măcar vituţile.Citat de Honoré de Balzac despre nimic
Mi-e scârbă să-mi prostituez propriile mele emoţii în public şi nimic din ceea ce mi se întâmplă nu va fi cunoscut vreodată.Citat de Honoré de Balzac despre nimic
Toate durerile sunt individuale, efectele lor nu sunt supuse unei reguli fixe: unii îşi astupă urechile, ca să nu mai audă nimic; şi există suflete mari şi deosebite care se aruncă în durere ca într-o genune.Citat de Honoré de Balzac despre nimic
Cei ce au suferit mult au trăit multe; să nu se creadă că sufletele singuratice n-ar şti nimic despre lumea asta; ele o judecă.Citat de Honoré de Balzac despre nimic
Nimic nu supără mai mult pe bărbatul însurat ca faptul de a da mereu peste soţie în calea dintre el şi o dorinţă, fie ea chiar numai o toană.Citat de Honoré de Balzac despre nimic
Nimic nu este mai groaznic ca bănuiala fără temei; este cu neputinţă să o dărâmi.Citat de Honoré de Balzac despre nimic
Se tot vorbeşte de prima dragoste!... Eu nu ştiu nimic mai îngrozitor ca ultima: este de-a dreptul înăbuşitoare.Citat de Honoré de Balzac despre nimic