Eu cred că omul trebuie să caute să găsească plăcerea în însăşi munca lui. Consider că munca e o pedeapsă, numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă face altceva decât îi place.Citat de Grigore Moisil despre pedeapsă
Am trecut în revistă câteva efecte în general pozitive ale stilului Tozgrec; dar este de asemenea necesar să-i menţionăm şi consecinţele negative, faptul că reprezintă o pedeapsă severă pentru cea mai mare parte a genului uman, ceea ce explică...Citat de Ioan Petru Culianu despre pedeapsă
Majoritatea teologilor crede totuşi că posibilitatea de a lucra întru rău continuă încă să fie prezentă: directorul de bancă poate încă să recicleze banii Mafiei, iar şeful de kolhoz poate încă să afirme că a depăşit planul. Numai infailibila...Citat de Ioan Petru Culianu despre pedeapsă
Numai pe mine ai să mă iubeşti. Şi n-ai să ştii niciodată pe cine iubeşti. Asta-ţi va fi pedeapsa. Îţi voi fura sufletul, lăsând celorlaţi numai umbra sufletului tău. Dar chiar sufletul tău e o umbră şi luându-ţi-o, nici eu nu mai am nimic.Citat de Ionel Teodoreanu despre pedeapsă
Destinul fiecărui om e şi o fericire şi o pedeapsă. La unii precumpăneşte pedeapsa, la alţii fericirea. Totuna, tot acolo ajungi, regretând că s-a sfârşit aşa de curând sau regretând că nu s-a sfârşit mai repede. Tot nemulţumiri, tot zbucium, tot...Citat de Ionel Teodoreanu despre pedeapsă
Lega morală deasupra mea. ca un surâs înflorit caligrafic în colţul buzelor ca o sentinţă provizorie ca o pedeapsă delicată ca un păianjen rezemat de raza unei stele. deasupra mea legea morală.Citat de Iulian Boldea despre pedeapsă
Înfăţişarea lui Harry Potter nu îl făcea plăcut de vecini, care erau genul de oameni care credeau că aspectul neîngrijit trebuia pedepsit prin lege, dar, cum în seara aceea se ascunsese după o tufă mare de hortensii, era invizibil pentru...Citat de Joanne K. Rowling despre pedeapsă
În împărăţia timpului, nu există aristocraţie a bogăţiei, nici aristocraţie a intelectului. Geniul nu este niciodată recompensat nici măcar cu o oră pe zi. Şi nu exista pedeapsă. Iroseşte infinit de preţioasa ta comoară cât vrei şi rezerva nu va...Citat de Jim Rohn despre pedeapsă
Unii îşi folosesc talentul nu ca pe un dar de la Dumnezeu, ci ca pe o pedeapsă.Citat de Luchino Visconti despre pedeapsă
Iubirea e o pedeapsă. Ne pedepseşte pentru că nu am ştiut să rămânem singuri.Citat de Marguerite Yourcenar despre pedeapsă
Căsătoria e o temniţă în care oamenii, cu firi diferite, se închid şi se urăsc reciproc crezând că au fost pedepsiţi să ispăşească pe nedrept pedeapsa celuilalt...Citat de Marin Preda despre pedeapsă
Sunt de părere că individul care încalcă o lege despre care propria sa conştiinţă îi spune că e injustă, acceptând apoi pedeapsa închisorii pentru a atrage atenţia celor din jur despre injustiţia suferită, îşi exprimă, în fapt, cel mai mare...Citat de Martin Luther King Jr. despre pedeapsă
Pentru o fată, părăsirea e cea mai cruntă pedeapsă, soră cu moartea.MCitat de Mihail Drumeş despre pedeapsă
Întreaga viaţă fizică funcţionează în concordanţă cu legile naturale. În clipa în care-ţi aminteşti aceste legi şi le aplici, stăpâneşti viaţa la nivel fizic. Ceea ce ţie îţi pare a fi pedeapsă - sau ceea ce numeşti rău sau ghinion - nu este...Citat de Neale Donald Walsch despre pedeapsă
Care pedeapsă-i mai suportabilă pentru ţapii ispăşitori? Tăiatul coarnelor sau retezatul capului?Citat de Nicolae Mareș despre pedeapsă
Vine mereu în istorie o clipă când cei care afirmă că doi plus doi fac patru sunt pedepsiţi cu moartea.Citat de Nicolae Steinhardt despre pedeapsă
Mai am o scoică şi cîteva pietre, cum să clădesc din ele o mare şi-un ţărm unde să stau pe nisip şi cum să mă conving că am fost pe un asemenea ţărm urmînd fericit o pasăre care acum nu mă mai lasă să dorm? O scoică şi cîteva...Citat de Octavian Paler despre pedeapsă