Nouăzeci la sută din actriţele Hollywoodului sunt idioate şi n-au sex-appeal.Citat de Humphrey Bogart despre sex
Prin pădure hălăduiau smintiţi, asasini şi necromanţi; călugări negri, magicieni imprevizibili; foste Scufii Roşii, călugări din secta Nin-ma-pa; unii călugări galbeni, Gelugpas vagabonzi, care erau dintre cei mai primejdioşi (soldaţii şi oamenii...Citat de Ioan Petru Culianu despre sex
Recordul absolut al colaborării a fost atins atunci când un agent imparţial se puse în serviciul a douăzeci şi trei de puteri în acelaşi timp, ultimele patru propuneri acceptându-le din pură sportivitate, căci n-aveau nimic atrăgător în sine. În...Citat de Ioan Petru Culianu despre sex
Pe când eram student la universitatea din H., profesorul nostru de istorie, grav bolnav, îşi trimise o suplinitoare pe care, din pricina tinereţii şi a frumuseţii ei, toată lumea începu s-o privească pieziş. După câteva zile, făptura aceasta...Citat de Ioan Petru Culianu despre sex
În afara numeroşilor tehnicieni instalaţi zi şi noapte la posturile de observaţie, se mai amestecau şi agenţi în mulţimea aşteptând nerăbdătoare manifestările lui Tozgrec (acestea aveau loc la fiecare oră şi se constatase de mult că Tozgrec era...Citat de Ioan Petru Culianu despre sex
Iarna din anul Iepurelui de Lemn a fost foarte grea. Multe mame încolţite de frig şi de gânduri sinistre şi-au abandonat odraslele; cele mai curajoase au răzbătut în timpul nopţii până la porţile mânăstirii Tashihunpo, încredinţate fiind că fiii...Citat de Ioan Petru Culianu despre sex
Părintele ce îşi creşte băieţii şi lasă în neîngrijire creşterea fetelor, stăpânitorul ce face şcoli pentru un sex şi uită pe celălalt, mie mi se pare... un despărţitor de familii.Citat de Ion Heliade Radulescu despre sex
Sexul este plin de minciuni. Trupul încearcă să spună adevărul, dar este, de obicei, prea asuprit pentru a fi auzit, şi prea încătuşat pentru a-şi face mărturisirea. Prin minciuni, ne schilodim pe noi înşine.Citat de Jim Morrison despre sex
Blake spunea că trupul este închisoarea sufletului dacă cele cinci simţuri nu sunt deschise şi dezvoltate. El considera simţurile ferestre către suflet. Atunci când sexul implică toate simţurile, poate fi o experienţă mistică.Citat de Jim Morrison despre sex
A trecut atât de mult de când am făcut sex, că am şi uitat cine pe cine leagă.Citat de Joan Rivers despre sex
Sexul este un delir programat care alungă moartea cu propria substanţă a morţii; spaţiului negru dintre stele îi este dată dulcea substanţă din venele şi ungherele noastre. Acele părţi din noi înşine pe care decenţa convenţională le numeşte...Citat de John Updike despre sex
Dragostea este doar un sistem pentru a face pe cineva să-ţi spună dragă după sex.Citat de Julian Patrick Barnes despre sex
Dacă ai de ales între bani şi sex-appeal, alege banii. Pe măsură ce vei înainta în vârstă, banii vor deveni sex-appeal-ul tău.Citat de Katharine Hepburn despre sex
Sunt de părere că romanele care elimină din ecuaţie tehnologia reprezintă într-un mod greşit viaţa, la fel cum romanele din epoca victoriană o făceau atunci când eliminau din discuţie sexul.Citat de Kurt Vonnegut despre sex
La mine flirtul este ceva natural, însă nu îl consider un mijoc sexual. Cea mai mare parte a timpului, sunt ca un căţeluş cu o mare poftă de joacă.Citat de Kylie Minogue despre sex
Florile. Florile îşi poartă sub pleoape - nu ochii, ci sexul. Încât ele văd totul în perspectiva sexului. Interesant e că femeile şi-au ales ca simbol florile.Citat de Lucian Blaga despre sex
Pantofii lui Manolo Blahnik sunt la fel de buni precum sexul şi durează mai mult.Citat de Madonna despre sex