Voluntar ori involuntar, exilatul trăieşte aşadar o situaţie arhetipală, care-l asimilează oricărui erou şi oricărui iniţiand: el s-a rupt din mal şi navighează singur printre ape, pândit de monştrii necunoscutului. Dar nu e mai puţin adevărat că...Citat de Ioan Petru Culianu despre singurătate
Când ai sentimentul că te afli zi de zi în Bucureştiul interbelic şi faci eforturi să te adaptezi acolo, la întoarcerea acasă nu se poate să nu te simţi puţin singur şi înstrăinat.Citat de Ioana Parvulescu despre singurătate
Din tezaurul mării am scos Fericirile drepţilor. Mergeam lângă Domnul supus. Nu-mi era foame nu-mi era frig. Pe drum treceau vameşi. Atunci am întrebat şi El mi-a răspuns. Întâi de toate învaţă răbdarea. Munţi nu s-au clintit...Citat de Ion Murgeanu despre singurătate
Cine e omul de nebiruit? E numai cel pe care nu-l clinteşte nimic din ce nu stă-n puterea lui. Numai acesta-i cel ales. A-nvins în bătălia lui dintâi, va-nvinge oare şi-n aceea care vine? El n-a putut fi cumpărat cu bani: dar...Citat de Ion Vinea despre singurătate
Sufletul meu e greu ca şi crengile cireşului tău; o iarnă întreagă acoperit de ninsori, singur ca ciorile negre şi corbii şi mai negrii. Dar sufletul meu, o iarnă întreagă a fost alb, şi în el te aşteaptă cireşele, primăvara cireşelor mele.Citat de Ionel Teodoreanu despre singurătate
Totul ne desparte pe tine şi pe mine: distanţa, oamenii, viaţa şi poate şi destinul. Ţi-aduci aminte? Ca să-l cunoască pe Cesar, Cleopatra, însoţită de un singur credincios, a trecut marea cu barca, înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac...Citat de Ionel Teodoreanu despre singurătate
Ceva din mine caută singurătatea, ceva caută oamenii. Bine că am ce alege. Ceva din mine caută lumina, ceva caută întunericul. Bine că pot arde, bine că mă pot stinge. Ceva din mine caută liniştea, ceva caută larma. Bine că există...Citat de Ionuț Caragea despre singurătate
Prezentul – sandvişul cu singurătate dintre două felii de timp, împărţit frăţeşte cu umbra.Citat de Ionuț Caragea despre singurătate
Poţi fi superior în lumea în care te naşti, zeu eşti numai în lumea pe care o creezi singur.Citat de Ionuț Caragea despre singurătate
Orice motor are nevoie de un sistem de răcire cu lichid sau cu aer. Aşa cum şi iubirea are nevoie de lacrimi sau de aerul proaspăt al unei clipe de singurătate.Citat de Ionuț Caragea despre singurătate
Imaginează-ţi sufletul tău trist din cauza anilor de detenţie şi singurătate, rugându-se în genunchi la zidul plângerii interioare. Rugându-se pentru tine. Toată viaţa i-ai oferit pe sub uşă porţia zilnică de promisiuni, minciuni şi iluzii. Tu...Citat de Ionuț Caragea despre singurătate
Oamenii care fug de singurătate, fug de şansa care li se oferă pentru a găsi răspunsul la întrebările: cine sunt? ce caut? unde trebuie să ajung? ce mă face cu adevărat fericit? Vorbind la superlativ despre propriile sentimente sau folosind...Citat de Ionuț Caragea despre singurătate
Poate că mizantropia, emotivitatea şi idolatrizarea naturii neîmblânzite nu se îmbină nicăieri atât de complet ca la Byron. El a dat expresie magnifică celui mai îndrăzneţ dintre paradoxuri, anume că te poţi salva de singurătate dacă fugi de...Citat de Irving Babbitt despre singurătate
Lui Harry nu-i plăcea decât un singur lucru din înfăţişarea sa: cicatricea în zig-zag, amintind de şerpuirea unui fulger. O avea de când se ştia şi îşi amintea că primul lucru despre care o întrebase pe mătuşa Petunia era de unde avea acel semn.Citat de Joanne K. Rowling despre singurătate
Având în vedere că domnul Weasley demolase de unul singur cea mai mare parte din sufrageria familiei Dursley cu doi ani în urmă, Harry ar fi fost foarte surprins dacă unchiul Vernon l-ar fi uitat. Într-adevăr, unchiul Vernon arboră o nuanţă mai...Citat de Joanne K. Rowling despre singurătate
Harry nu primise de ziua lui nici o felicitare, nici un cadou şi în plus, avea să-şi petreacă ziua prefăcându-se că nu există! Privea posomorât spre gardul viu. Nu se simţise niciodată atât de singur.Citat de Joanne K. Rowling despre singurătate
Frank Bryce era grădinaul familiei Cruplud. Trăia singur într-o cabană amărâtă, pe terenurile Casei Cruplud. Frank se întorsese din război cu un picior ţeapăn şi cu o aversiune cumplită pentru mulţimi şi zgomote puternice. Lucrase pentru familia...Citat de Joanne K. Rowling despre singurătate
Primul ministru stătea singur în biroul său şi parcurgea un memoriu lung, fără să reţină nici un cuvânt din ceea ce citea. Aştepta să primească un telefon de la preşedintele unei ţări îndepărtate, se întreba când avea să sune nenorocitul ăla şi în...Citat de Joanne K. Rowling despre singurătate
O carte-pilot era bună în măsura în care fusese bun pilotul care o scrisese, copistul care o copiase, tipograful, atât de rar, care o tipărise, sau învăţatul care o tălmăcise. O carte-pilot putea, deci, conţine erori. Chiar unele voite. Un pilot...Citat de James Clavell despre singurătate
Singurătatea înseamnă să asculţi vântul şi să nu-l poţi povesti nimănui.Citat de Jim Morrison despre singurătate