Şlefuieşte-ţi spiritul, liber, departe de orice dogmă. Aprinde în cugetul tău o lumină, nu doar o lumânare.Citat de Valeriu Butulescu despre spirit
Să ne dăruim unii altora stări de spirit plăcute. Şi cred că ar fi destul.Citat de Vasile Ghica despre spirit
Spiritele mari sunt protejate, de regulă, de o solidă centură de frig şi de indiferenţă.Citat de Vasile Ghica despre spirit
În esenţă, şcoala trebuie să transmită cu prioritate stări de spirit, apoi informaţii.Citat de Vasile Ghica despre spirit
Omul, în nemărginita sa imaginaţie şi simţire, conştientizează realitatea cu sufletul şi spiritul său. El este o oglindă a realităţii imediate. El este şi o reflectare a nostalgiei vieţii, bucuriei sau durerii trecute. Omul în comparaţii evolutive...Citat de Viorel Muha despre spirit
Să nu adunăm numai ce este lucitor, căci nu ne va fi de nici un folos după ce trecem dincolo. În întuneric nimic nu mai luceşte, decât spiritul vieţii!Citat de Viorel Muha despre spirit
Ea aude, deasupra acelor ape tăcute, O voce care strigă: Cripta din Palestina Nu-i terasa unde lâncezesc spiritele. Este mormântul Domnului, al lui Isus. Noi trăim în epoca veche, în haosul soarelui, Încă dependenţi de zi şi de...Citat de Wallace Stevens despre spirit
Este un privilegiu faptul de a ajuta omul să-şi suporte destinul, înălţându-i sufletul, reamintindu-i curajul, onoarea, mândria, compasiunea şi spiritul de sacrificiu care au constituit măreţia trecutului sau... Cred că omul nu se va mulţumi numai...Citat de William Faulkner despre spirit
Cu spiritul este ca şi cu stomacul: nu poţi să-i dai decât lucruri pe care le poate digera.Citat de Winston Churchill despre spirit
Sondra Pransky (vorbind despre fantomă): Spiritul a venit lângă mine. Întâi am crezut că e vreo marionetă de-a ta. Sid Waterman: Eu nu lucrez cu marionete. Trebuie să le plăteşti asigurare medicală, ştii.Citat de Woody Allen despre spirit
Aş fi lepădat, fără nici o părere de rău, învelişul meu, de a cărui construcţie slăbănoagă şi şoldie nu eram mulţumit, dacă aş fi fost sigur că spiritul mi-ar fi continuat să existe, că eu aş fi continuat, rămânând numai spirit, să văd, să aud, să...Citat de Zaharia Stancu despre spirit
"Fiecare an de viață poate fi un pas spre Dumnezeu" Mag. a CORNELIA Klappacher, M.A., AUSTRIA, (nu altfel si niciunde altundeva)©️all rights reserved.Citat de Mag. Cornelia Klappacher despre spirit