Ştiu prea bine că nu sunt vrednic de Dta; te-am rugat de atâtea ori să ierţi dac-am îndrăznit să arunc asupra vieţii D-tale umbra aceasta nefericită şi tot de atâtea ori ai avut bunăvoinţa de a-mi trece cu vederea acea evidentă slăbiciune de...Citat de Mihai Eminescu despre statistică
Cine nu vrea să greşească nu trebuie să meargă la război. Cei care se mărginesc să-i critice doar pe ceilalţi şi să le scoată în evidenţă greşelile, fac ei înşişi cea mai mare greşeală din lume. Ca să intri în tagma negustorilor de critici nu se...Citat de Napoleon Bonaparte despre statistică
Toate aceste acte ratate sunt incidente a căror înrudire intimă este pusă în evidenţă de faptul că termenii care le desemnează au prefixul comun ver (de exemplu, versprechen – lapsus, verlesen – falsă lectură, verhören – falsă audiţie, verlagen –...Citat de Sigmund Freud despre statistică
Actele ratate nu sunt accidente, ci acte psihice determinate, având semnificaţia lor şi fiind produse de concursul sau, mai degrabă, de opoziţia a două intenţii diferite. Se constată, în plus, că din cele două tendinţe concurente ale unui act...Citat de Sigmund Freud despre statistică
Influenţa stărilor fiziologice, rezultând din indispoziţii, tulburări circulatorii, stări de epuizare, asupra producerii lapsusurilor trebuie recunoscută fără rezervă. Experienţa dumneavoastră personală şi cotidiană ajunge ca să vă facă evidentă...Citat de Sigmund Freud despre statistică
Cazurile de uitare de proiecte sunt în general atât de uniforme şi de evidente încât nu prezintă nici un interes pentru cercetare. Totuşi, sub două aspecte, studiul acestui tip de act ratat (uitarea de proiecte) este susceptibil să ne înveţe ceva...Citat de Sigmund Freud despre statistică
Cuvântul de spirit, considerat ca o subspecie a comicului, mi s-a părut suficient de interesant prin sine însuşi, pentru a deveni obiectul nemijlocit al atenţiei mele, aşa că am lăsat deoparte, pe cât a fost posibil, relaţiile sale cu categoria...Citat de Sigmund Freud despre statistică
Din cele două tendinţe concurente ale unui act ratat, una este întotdeauna evidentă, cealaltă nu.Citat de Sigmund Freud despre statistică
Ori de câte ori admiraţia noastră faţă de persoana ce adoptă o atitudine umoristică nu întâmpină nici o rezistenţă, măreţia acestei atitudini iese foarte clar în evidenţă.Citat de Sigmund Freud despre statistică
Valoarea deosebită a unor amintiri din copilărie este doar rareori evidentă. De cele mai multe ori ele par indiferente, ba chiar neînsemnate, aşa încât este de neînţeles, la prima vedere, cum se face că tocmai ele au reuşit să înfrângă amnezia.Citat de Sigmund Freud despre statistică
Mulţimile apelează imediat la extreme. Bănuiala enunţată se transformă îndată într-o evidenţă indiscutabilă. Un început de antipatie... se transformă imediat într-o ură feroce. Purtată prin toate extremele, mulţimea nu este influenţată decât prin...Citat de Sigmund Freud despre statistică
Lucrarea visului se va servi atunci de acela şi procedeu ca cel al lui Francis Galton pentru fotografiile sale de familie. Ea va suprapune elementele, a stfel încât să facă să iasă în evidenţa, accentuându-l, punctul central comun al tuturor...Citat de Sigmund Freud despre statistică
Subzistă un acord intim, à propos de impulsul refulat, între procesele vechi dintre eu şi din sine, acord care ar trebui să fie cunoscut. Într-adevăr, după ce am pus în evidenţă rolul pe care îl joacă în refulare principiul de plăcere-neplăcere...Citat de Sigmund Freud despre statistică
Nu exsită printre contopiri nici una care să fi produs un sens nou din condensarea elementelor sale; acestea sunt puse în evidenţă de cea mai simplă analiză. Modificările şi înlocuirile trimit, asemenea cuvântului de spirit, la o formulă curentă...Citat de Sigmund Freud despre statistică
Când se încearcă să se intervină în formarea simptomului se constată exact inversul (în acte obsedante, de exemplu). Dacă bolnavul este împiedicat să-şi îndeplinească ceremonialul de spălare, el cade într-o stare foarte neplăcută de anxietate de...Citat de Sigmund Freud despre statistică
Puterea universală a muzicii este dovada evidentă a nevoii de armonie a sufletului.Citat de Ugo Foscolo despre statistică
Numai echilibrul între evidenţă şi lirism ne poate îngădui să avem acces în acelaşi timp la emoţie şi claritate.Citat de Albert Camus despre statistică
Toate marile adevăruri sunt adevăruri evidente. Dar nu şi toate adevărurile evidente sunt mari adevăruri.Citat de Aldous Huxley despre statistică
Extraversia înseamnă orientarea în afară a libidoului. Desemnez prin această noţiune o relaţie evidentă a subiectului cu obiectul în sensul unei deplasări pozitive a interesului subiectiv faţă de obiect. Cineva care se află într-o stare...Citat de Carl Gustav Jung despre statistică
Cum să-i convingi pe tineri că-i aşteaptă vreo treizeci–patruzeci, chiar cincizeci de ani, înăuntrul cărora se pot pregăti şi trebuie să se pregătească spre a face, pe traseu ori la urmă, ceva din isprava obscur dorită? Ei însă vor şi speră să...Citat de Constantin Noica despre statistică