Mama mea mi-a spus că nu am deschis ochii timp de opt zile după ce m-am născut, dar după aceea, primul lucru pe care l-am văzut a fost un inel de logodnă. Am fost captivată.Citat de Elizabeth Taylor despre timp
Întotdeauna continuă să urci. Este posibil să reuşeşti orice îţi propui, atât timp cât mai întâi te cunoşti pe tine însuţi şi dacă eşti dispus să munceşti cu o putere mai mare decât a celorlalţi.Citat de Ella Wheeler Wilcox despre timp
Atâţia zei, ce ne-amăgesc, Religii care rătăcesc, În timp ce arta de-a fi buni E tot ce-i trebui' tristei lumi.Citat de Ella Wheeler Wilcox despre timp
Dacă omenirea nu va debarca pe Marte în timpul vieţii mele, aş fi foarte dezamăgit.Citat de Elon Musk despre timp
Există o mare diferenţă între mine şi Tony Stark. Eu am 5 copii, aşa că petrec mai mult timp la Disneyland decât la petreceri.Citat de Elon Musk despre timp
Muzica are puteri vindecătoare; are capacitatea de a-i face pe oameni să uite de ei timp de câteva ore.Citat de Elton John despre timp
Timpul îmi e inaccesibil. Neputând să-i urmez cadenţa, mă agăţ de el sau îl contemplu; dar nu mă aflu niciodată în el; nu este elementul meu. Neputinţa mea de a apuca un pic din timpul la care are acces tot omul e zadarnică!Citat de Emil Cioran despre timp
Isprăvile cele mai odioase ce i se pun în cârcă demonului ne apar, în efectele lor, mai puţin dăunătoare decât sunt temele sceptice când încetează a mai fi un joc şi devin o obsesie. A distruge înseamnă a acţiona, a crea în răspăr, adică într-un...Citat de Emil Cioran despre timp
Degeaba am căuta însă, în zilele noastre, literaţi pe măsura aventurierilor, a tiranilor veacului nostru. Dacă din punct de vedere politic am dat dovadă de o demenţă necunoscută până la noi, în domeniul spiritului mişună numai destine mărunte;...Citat de Emil Cioran despre timp
Cât timp a compus Messiass, Handel s-a simţit în cer... cu toate acestea, în comparaţie cu Bach, Handel este în lume. Ceea ce la Bach e divin, la Handel este eroic.Citat de Emil Cioran despre timp
Timpul e viaţa mea, e sângele meu: ceilalţi - vampiri ce se hrănesc cu el, secătuindu-mă. Cel care îmi face vizite îmi fură substanţa sau măcar o ştirbeşte.Citat de Emil Cioran despre timp
Nu voi putea niciodată să mă împac cu lucrurile, chiar de-ar fi ca fiecare clipă să se smulgă afară din timp pentru a-mi da o sărutare.Citat de Emil Cioran despre timp
Când dezgustul de mine însumi mă copleşeşte, îmi spun că poate mă acuz pe nedrept, că nu văd cine, chinuit de aceleaşi obsesii, ar fi putut trece drept o persoană în viaţă timp de atâţia ani.Citat de Emil Cioran despre timp
De fiecare dată când mă chinuie Timpul, îmi spun că unul dintre noi trebuie să sară în aer, că nu e posibil să continuăm la nesfârşit această crâncenă înfruntare...Citat de Emil Cioran despre timp
Toţi bolnavii sunt sadici; dar sadismul lor e dobândit; asta-i singura lor scuză.Citat de Emil Cioran despre timp
Omul se ridică împotriva zeilor şi îi neagă, recunoscându-le calitatea de fantome; când va fi proiectat sub timp, se va găsi atât de departe de ei, încât va fi pierdut până şi ideea existenţei lor. Şi, drept pedeapsă a acestei uitări, va face...Citat de Emil Cioran despre timp
Cruzimea, în literatură cel puţin, este un semn de superioritate. Cu cât un scriitor este mai talentat, cu atât el îşi pune personajele în situaţii mai fără de ieşire; le urmăreşte, le tiranizează, le constrânge să înfrunte toate măruntele...Citat de Emil Cioran despre timp
Atâta vreme cât rămânem înlăuntrul timpului, avem semeni cu care intrăm în rivalitate; de îndată ce nu mai suntem acolo, tot ce fac şi tot ce pot crede despre noi ne lasă indiferenţi, pentru că suntem atât de desprinşi de ei şi de noi înşine,...Citat de Emil Cioran despre timp
Oricât de plini de noi înşine am fi, trăim într-un fel de acreală liniştită, de care nu am putea scăpa decât dacă pietrele înseşi, cuprinse de milă, s-ar hotărî să ne înalţe laude. Atâta vreme însă cât se vor încăpăţâna să rămână mute, nu ne...Citat de Emil Cioran despre timp