Ne îndeletnicim cu o artă prin care creăm lucrări valabile nu numai pentru timpurile noastre, ci care pot fi continuate de cei ce vor veni după noi... În viitor va exista o artă care va trebui să fie atât de frumoasă, atât de tânără, încât chiar...Citat de Vincent van Gogh despre tinerețe
Material propriu romanului nu există; totul e bun pentru roman, orice simţire, orice idee; este folosită orice însuşire a gândului sau a sufletului; orice percepţie e binevenită. Şi dacă ne-am putea închipui că arta romanului ar prinde viaţa şi ar...Citat de Virginia Woolf despre tinerețe
Cât fui mai tânăr, aprig, în putere, Cu sănătatea-mi cumpărai avere. Să am acum, când sunt mai în etate, Cu ce să-mi iau un pic de... sănătate.Citat de François-Marie Arouet de Voltaire despre tinerețe
A vorbi dup-o lungă tăcere, e bine. Cei ce dragi ieri ne-au fost, ne sunt morţi sau străini Perdelele-s trase spre noaptea vecină. Abajurul alină-n odaie lumini. Discutăm despre Artă şi Cântec, o temă socotită supremă-ntre oameni...Citat de William Butler Yeats despre tinerețe
E trist că dorul şi ispita cea adâncă Nu vor să moară-n mintea mea bătrână, încă? Tânăr fiind aveau şi rost şi înţeles; Ce mă mai ţine azi în poezii, eres?Citat de William Butler Yeats despre tinerețe
Am băut mied din Ţara Celor Tineri Şi plâng – fiindcă acum deja ştiu totul.Citat de William Butler Yeats despre tinerețe
Când suntem tineri, dorim să încercăm poteci nemaiumblate, dar dăm de vechiul drum, iubind, ceea ce duce către ceasul când spunem: bun rămas, noroc, timp şi schimbare.Citat de William Butler Yeats despre tinerețe
Există un sentiment de nemurire în perioada tinereţii, care ne oferă compensaţii pentru orice. A fi tânăr înseamnă a fi asemeni unui zeu nemuritor.Citat de William Hazlitt despre tinerețe
Încrederea este o plantă care creşte încet într-un piept bătrân, pentru că anotimpul credulităţii este tinereţea.Citat de William Pitt despre tinerețe
Când dragostea mea jură că-i numai adevăr, O cred, deşi ştiu bine că mă minte, Ca să mă poate socoti tânăr nepriceput, Stângaci în ale lumii măsluite subţirimi. 'N deşert astfel crezând că ea tânăr mă crede, Cu toate că eu ştiu că...Citat de William Shakespeare despre tinerețe
Valentin: Renunţă să mă-ndupleci, drag Proteus, Acasă, duhul tânăr ia iz casnic.Citat de William Shakespeare despre tinerețe
Iubirea, cei ce-s tineri - acesta-i adevărul - în inimi nu o poartă, ci mai curând în ochi.Citat de William Shakespeare despre tinerețe
Duhul: Dar afl-acum, nobile tânăr, că şarpele acela ce tatălui tău viaţa i-a răpus-o, îi poartă azi coroana.Citat de William Shakespeare despre tinerețe
Adeseori un giuvaer convinge în muţenia lui, femeia, mai mult decât o ploaie de cuvinte.Citat de William Shakespeare despre tinerețe
Richard (aparte): Cei prea-nţelepţi de tineri, după cum se spune, n-o duc prea mult.Citat de William Shakespeare despre tinerețe
Omului îi place în tinereţe carnea pe care n-o poate suporta la bătrâneţe.Citat de William Shakespeare despre tinerețe
Morocănoasa tinereţe şi bătrâneţea nu pot sălăşlui împreună.Citat de William Shakespeare despre tinerețe