Toate reprezentările relative la bani erau aservite inconştientului prin intermediul asociaţiei rate-şobolani. Această semnificaţie monetară a şobolanilor s-a sprijinit pe somaţia legată de banii ce tebuiau înapoiaţi, cu ajutorul cuvântului de...Citat de Sigmund Freud despre tinerețe
Cu ocazia reuniunii generale a asociaţiei Concordia, un tânăr membru pronunţă un violent discurs de opoziţie, în cursul căreia el interpelează direcţia asociaţiei, adresându-se membrilor comitetului de împrumut (Vorschuss), în loc de a spune...Citat de Sigmund Freud despre tinerețe
Am fost invitat într-o zi de o familie tânără şi în cursul vizitei, proaspăta căsătorită mi-a povestit râzând că a doua zi după întoarcerea din călătoria de nuntă se dusese să-şi vadă o soră care nu era măritată, ca s-o ia, ca şi altădată, la...Citat de Sigmund Freud despre tinerețe
Da, răul mizeriei şi răul aurului îl strică şi-l înrăieşte pe om deopotrivă. De vreme ce cred în schimbarea omului, cum aş putea să nu cred în schimbarea întregii colectivităţi? Nu ştiu din care parte trebuie stăruit pentru reuşită, dar ştiu că...Citat de Socrate despre tinerețe
Dumnezeule!... Dumnezeule!... Ce ruşine! Ce ruşine! Copila mea, copila mea atât de delicată, atât de păzită – cu un bărbat oarecare... Cu cine?... Atâta ştiu acum, că noaptea, copila mea, cu trupul ei tânăr şi pur, se duce la bărbaţi, ca una de pe...Citat de Stefan Zweig despre tinerețe
Nu trebuie să te îndepărtezi de lume, îşi spuse într-un târziu. E atât de rea, încât nici n-ar binevoi să bage de seamă că un tânăr, care s-a ferecat în camera sa... o urăşte cu patimă.Citat de Stendhal despre tinerețe
Bătrâneţea este ca orice alt lucru. Pentru a avea succes cu ea, trebuie să începi de tânăr.Citat de Theodore Roosevelt despre tinerețe
Un medic din înalta societate a sedus o tânără şi apoi a convins-o să avorteze - mi-am pierdut cumpătul, şi le-am scris celor care mi-au cerut să-l graţiez că regret faptul că nu-mi stă în putere să-i măresc pedeapsa.Citat de Theodore Roosevelt despre tinerețe
Maturitatea este adeseori mai absurdă decât tinereţea şi foarte frecvent, nedreaptă faţă de tinereţe.Citat de Thomas Alva Edison despre tinerețe
Tinereţea este ca un copac mic şi fraged, cele mai slabe vânturi sunt furtune pentru el.Citat de Vasile Alecsandri despre tinerețe
Iar eu merg vesel pe câmpia înmugurită şi mă gândesc de zor la tinereţea mea!Citat de Vasile Alecsandri despre tinerețe
Inima omului are o faţă pe care e scris Tinereţe şi un verso pe care scrie Înţelepciune.Citat de Victor Hugo despre tinerețe
Primul simptom al iubirii la un tânăr este timiditatea, la o tânără îndrăzneala.Citat de Victor Hugo despre tinerețe
Atât de diferite sunt culorile vieţii, când privim înainte spre viitor, sau înapoi spre trecut, şi atât de diferite sunt opiniile şi sentimentele produse de această opoziţie a aparenţelor, încât conversaţia dintre un bătrân şi un tânăr se termină...Citat de Victor Hugo despre tinerețe
Quasimodo: Nu-mi privi chipul, tânără fată, priveşte-mi inima. Adesea inima flăcăului frumos e slută, există inimi care nu păstrează dragostea.Citat de Victor Hugo despre tinerețe
Fusese slabă în tinereţe şi ajunsese străvezie la maturitate, iar sub transparenţa aceasta se întrezărea îngerul.Citat de Victor Hugo despre tinerețe
Este păcat că, pe măsură ce cineva câştigă experienţă, îşi pierde tinereţea.Citat de Vincent van Gogh despre tinerețe
Ne îndeletnicim cu o artă prin care creăm lucrări valabile nu numai pentru timpurile noastre, ci care pot fi continuate de cei ce vor veni după noi... În viitor va exista o artă care va trebui să fie atât de frumoasă, atât de tânără, încât chiar...Citat de Vincent van Gogh despre tinerețe
Material propriu romanului nu există; totul e bun pentru roman, orice simţire, orice idee; este folosită orice însuşire a gândului sau a sufletului; orice percepţie e binevenită. Şi dacă ne-am putea închipui că arta romanului ar prinde viaţa şi ar...Citat de Virginia Woolf despre tinerețe
Cât fui mai tânăr, aprig, în putere, Cu sănătatea-mi cumpărai avere. Să am acum, când sunt mai în etate, Cu ce să-mi iau un pic de... sănătate.Citat de François-Marie Arouet de Voltaire despre tinerețe