Aşa cum toamna frunzele se îngălbenesc şi părăsesc copacii, astfel s-a golit şi viaţa mea. Nimic din curajul ce m-a inspirat în fericitele zile de vară nu a mai rămas!Citat de Ludwig van Beethoven despre toamnă
Afară-i toamnă, frunza împrăştiată, Iar vântul zvârlă ‘n geamuri grele picuri; Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată. Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri, N-ai vrea ca nimeni ‘n uşa...Citat de Mihai Eminescu despre toamnă
Când soseşte toamna, întinsele câmpii de ţelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existenţa lor milenară.Citat de Panait Istrati despre toamnă
În timpul vieţii, să nu faci mai mult zgomot decât frunza ce cade toamna; cu ea se joacă o clipă vântul, care apoi o lasă să moară la poalele copacului în care s-a născut.Citat de Pitagora despre toamnă
Toamna îţi câştigă sufletul întru totul prin apelul ei mut la compasiune faţă de descompunerea ei.Citat de Robert Browning despre toamnă
În tinereţe pasul nostru este uşor, iar spiriul nostru se lasă condus şi cunoştintele se grămădesc cu uşurinţă. Dar dacă ne pierdem primăvara, atunci vara noastră nu este utilă şi-i demnă de dispreţ, toamna n-are sens, iar iarna vieţii este umilă...Citat de Samuel Smiles despre toamnă
Ce frumoasă eşti în prag de iarnă, Ninge disperat asupra ta, Cerul peste tine se răstoarnă, Ţurţurii în plete vor suna. Hai să fim doi oameni de zăpadă Ridicaţi de braţe de copii, Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă Că se...Citat de Adrian Păunescu despre toamnă
Frumuseţea e refugiu pentru-acel Care găseşte bucurie-n peisaj: Bucile roze ale unui purcel Sau soarele-n toamnă-asfinţind, oranj.Citat de Aldous Huxley despre toamnă
Nu ştim dinainte ce înfăptuiri sau nelegiuiri, ce destin, ce bine şi ce rău purtăm în noi şi abia toamna va arăta ce a zămislit primăvara şi abia seara va desluşi lucrarea dimineţii. Personalitatea, realizare totală a deplinătăţii fiinţei noastre,...Citat de Carl Gustav Jung despre toamnă