A-ţi apăra, ca politician, propriile interese înaintea celorlalţi e laşitate instituţionalizată.Citat de Teodor Dume despre umbră
Relaţia cu Dumnezeu, prin credinţă, este legământul care îţi garantează existenţa zilei de mâine.Citat de Teodor Dume despre umbră
Tot ce vezi şi atingi face parte din lumea lucrurilor, doar ceea ce simţi face parte din lumea ta.Citat de Teodor Dume despre umbră
Credinţa este o prezenţă în viaţa omului care îi asigură independenţa şi libertatea de a fi el însuşi.Citat de Teodor Dume despre umbră
Sunt lucruri care mor în noi zi de zi puţin câte puţin şi-ncele din urmă nu ne aducem aminte că au fost.Citat de Teodor Dume despre umbră
Când fiinţa îşi pierde umbra, înlăuntrul ei are loc o invazie şi atunci sufletul evadează într-un alt timp.Citat de Teodor Dume despre umbră
Uneori oamenii spun minciuni ce nu le aparţin, şi câte ceva din alte vieţi, prea puţin sau deloc din viaţa lor.Citat de Teodor Dume despre umbră
Nu-mi aduc prea bine aminte zâmbetul lui şi nici ultimele îmbrăţişări ştiu doar că pe întunericul din noapte scrijeleam cu unghiile - TATA tăcut de sub umbra rămasă undeva în timp mă privea Dumnezeu de parcă nu...Citat de Teodor Dume despre umbră
Din rana ultimei raze de lumină s-a născut şi tata apoi a plecat nici n-a apucat să-mi spună că o să plece nimeni nu ştie când pleacă e musai să treci poarta ca să poţi înţelege totul despre adevărul de dincolo cuvântul...Citat de Teodor Dume despre umbră
Umbra este partea care tace a lucrurilor, motivându-şi astfel existenţa.Citat de Teodor Dume despre umbră
Politicienii sunt precum şerpii de apă, muşcă doar atunci când îşi ridică capul.Citat de Teodor Dume despre umbră
Frumuseţea ta fizică dispare odată cu umbra dar cea sufletească rămâne în ceea ce faci şi-n ceea ce laşi în urma ta.Citat de Teodor Dume despre umbră
Bărbatul care foloseşte femeia ca pe un obiect (fie şi de iubire) nu merită respect.Citat de Teodor Dume despre umbră
Cel care pare nemulţumit şi critică totul este în afara subiectului.Citat de Teodor Dume despre umbră
Locuitorii de acolo sunt ţărani primitivi, dar au un folclor admirabil. Strămoşii mei erau oameni care ştiau a lucra cu cuţitul, nu în pâine, pentru că nu o aveau, ci în carnea altora. Cu vocabularul restrâns al cuţitului îşi aranjau ei...Citat de Tudor Arghezi despre umbră
Poezia este însăşi viaţa, e umbra şi lumina care catifelează natura şi dă omului senzaţia că trăieşte cu planete lui în cer.Citat de Tudor Arghezi despre umbră
Pentru câţiva scriitori justificaţi de un talent, de o dibăcie sau pornire, zac sute pe caldarâmul artei, întinşi ca nişte câini ce-şi caută, -n blană, puricii la soare. Lenea lor se mişcă lent, într-o zi, cu umbra lor culcată, din stânga la...Citat de Tudor Arghezi despre umbră
Femeia: Ce cauţi tu, soare, aici între umbre? Vrei să cunoşti amăgirea? O, adoratule! Regizorul: Am venit să te consolez, nefericito! Destinul tău nu e bine conturat! Trebuie să-ţi spăl picioarele...Citat de Valeriu Butulescu despre umbră