Arhi e în vanitate, Nu-n credinţă, pietate. Şi la preoţi vanitatea Creşte-odat' cu greutatea, Se cred unici pe pământ, Nu mai au nimica sfânt. De-ar vedea Isus Hristos, I-ar da bice pân' la os.Citat de George Budoi despre vanitate
Vanitate fără glorie întâlneşti, dar rareori întâlneşti glorie fără vanitate.Citat de George Budoi despre vanitate
Nu ştiu minte câtă are; Minte cu neruşinare: Eu mă jur pe-a sa chelie, Că ce face el nu ştie Şi, mă jur pe părul său, Că ce face face rău. Ba mai mult, această loază Nu doar minte, plagiază, Şi, cu multă vanitate, El se...Citat de George Budoi despre vanitate
Cu aplomb (dar tot degeaba), Zilnic ne arată baba Cum le ştie ea pe toate, Dar şi marea-i vanitate.Citat de George Budoi despre vanitate
Orice linguşire implică o notă de ironie. Numai vanitatea îi împiedică, de regulă, pe cei adulaţi a se simţi jigniţi.Citat de Gheorghe Grigurcu despre vanitate
Lipsa de vanitate, care te împiedică să ai locul la care ai dreptul, te împiedică şi să suferi din cauza asta.Citat de Henry de Montherlant despre vanitate
Vanitatea este cea care îi face pe oameni să trăiască şi care, chiar la adânci bătrâneţe – dacă sunt puţin cunoscuţi – le întârzie moartea.Citat de Henry de Montherlant despre vanitate
Vanitatea se referă la ceea ce numim raţiunile pentru care viaţa merită trăită. Lucru de tot prostesc, căci viaţa nu are nevoie de proptelele justificărilor pentru a avea sens. Faptul de a fi viu nu e o vanitate, ci o glorie şi o înţelepciune de...Citat de Horia Roman Patapievici despre vanitate
Când un om fără putere infinită vrea să reformeze împărăţia şi să o desăvârşească, este evident că nu va reuşi niciodată. Împărăţia este asemenea unui potir divin, pe care omul singur nu are puterea să îl modeleze. De încearcă să-l şlefuiască, îl...Citat de Lao Zi despre vanitate
Un suflet tulbure, instabil, nu suportă ore şi cu atât mai puţin zile sau săptămâni fără să urce sau coboare stârnind în jurul lui conflicte şi confuzie. Pe ceea ce există apar destule sminteli, jignirea, gelozia, vanitatea rănită... Iar dacă ceea...Citat de Marin Preda despre vanitate
Cândva, mă intriga tristeţea de pe chipul Învingătorului sculptat de Michelangelo. Tocmai în clipa în care ar trebui să dea lovitura de graţie, el renunţă la victorie. Obosit şi scârbit, îşi întoarce privirea în altă parte. A descoperit, se pare,...Citat de Octavian Paler despre vanitate
Niciodată n-ai avut suficientă imaginaţie pentru a-ţi închipui lumea fără tine. Chiar dacă n-ai mers cu vanitatea până la paranoia că lumea se învârte în jurul tău, că e nerăbdătoare să audă ce spui, ţi-a lipsit inteligenţa sau puterea de a...Citat de Octavian Paler despre vanitate
Luxul este lupul de la uşă, iar colţii săi sunt frivolitatea şi vanitatea generate de succes. Când artistul învaţă asta, ştie unde se află pericolul.Citat de Tennessee Williams despre vanitate
Femeia: Ce efemere sunt minunile... Acest ghem de pene colorate a fost cândva un cântec... Bărbatul: Vremelnicie, asta e totul! Vanitate şi prostie. Nici lucrurile nemuritoare nu mai sunt veşnice. Când basmele capătă fundament dialectic, devin...Citat de Valeriu Butulescu despre vanitate
Vanitate. Să te crezi superior, când ai deasupra capului atâta cer.Citat de Valeriu Butulescu despre vanitate
Vanitatea este viciul care promovează atât de multe virtuţi.Citat de Winston Churchill despre vanitate