Unii oameni ridică statui, alţii le dărâmă. Dar câţi reuşesc să le readucă la viaţă?Citat de Ionuț Caragea despre viață
Umbra trăieşte jumătate din viaţă în afara omului iar cealaltă jumătate în interiorul lui respirând viseCitat de Ionuț Caragea despre viață
Farmecul trist al vieţii: adevărul este foarte bine ascuns. Crede şi nu cerceta elimină şi farmecul şi tristeţea. Tocmai de aceea cred într-un Dumnezeu al căutării până la moarte, îmbătându-mă cu revelaţii în crâşmele raţionamentului comun.Citat de Ionuț Caragea despre viață
Viaţa e plăcută şi moartea e pacifică – ceea ce se întâmplă între timp ne creează cu adevărat probleme.Citat de Isaac Asimov despre viață
Viaţa şi comerţul sunt asemenea anotimpurilor. Nu poţi schimba anotimpurile, dar te poţi schimba pe tine însuţi.Citat de Jim Rohn despre viață
Când aveam treizeci de ani, credeam că n-am trăit. Nu bănuiam atunci că e imposibil să nu trăieşti. Comiteam eroarea să cred că lectura şi meditaţia aparţin mai puţin vieţii decât alte ocupaţii ale omului. Astăzi, cred că meditaţia, studiul,...Citat de Jorge Luis Borges despre viață
În cei dintâi ani ai copilăriei mele cuvântul meu nu era cuvânt. Cuvântul meu nu semăna cu nimic. Nici măcar cu o stângace dibuire pe la marginile sunetului... Împlineam aproape patru ani şi încă nu pronunţasem nici un cuvânt. Nici barem cuvintele...Citat de Lucian Blaga despre viață
Nu cred că voi ajunge să văd în viaţa mea vreo femeie prim-ministru.Citat de Margaret Thatcher despre viață
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu...Citat de Nicolae Steinhardt despre viață
Lumea e plină de măşti de sticlă. Te uiţi şi nu le vezi. Mângâi faţa unei femei şi nu simţi masca asta de sticlă. Se îmbrăţişează doi amanţi şi nu simt unul la celălalt masca de sticlă. Se sărută şi nu simt. Mama îşi creşte copilul şi nu simte cum...Citat de Octavian Paler despre viață
O viaţă este şansa ta de a exprima Sinele în cel mai palpitant şi creativ mod cu putinţă.Citat de Richard Bach despre viață
Ceea ce există cu adevărat, există când iubeşti şi este partea cea mai intensă a vieţii, este ceea ce viaţa venerează: pierzi obişnuinţa de a fi altceva decât cerinţa unui tot, eternizându-te în el.ŞCitat de Ştefan Radu Muşat despre viață
Eminescu este cel mai mare trezitor de conştiinţă naţională. Asemenea luminător de grai s-a ridicat cu toată fiinţa sa în faţa zeilor, la învierea vieţii din pământ. Şi astfel a rămas în marele neam al geţilor. I-a fost dat să trăiască şi să moară...ŞCitat de Ştefan Radu Muşat despre viață
Viaţa este energia Universului. Deşi sufletele vin din rai, adevăratul rai al sufletului este viaţa...ŞCitat de Ştefan Radu Muşat despre viață
Viaţa este o copie a lui Dumnezeu aruncată în criza de timp; uitându-te la orice formă de viaţă, vezi divinitatea în toată splendoarea ei.ŞCitat de Ştefan Radu Muşat despre viață
Când aud pe cineva oftând şi spunând Viaţa e grea, am mereu impulsul de a întreba în comparaţie cu ce?Citat de Sydney Smith despre viață