Victoria nu este privelişte admirată din vârful muntelui, ci doar întrezărită din vârful muntelui, după ce muşchii tăi o vor fi construit, e trecere de la o stare la alta.Citat de Antoine de Saint Exupéry despre victorie
Eu îl consider mai brav pe cel care îşi învinge dorinţele, decât pe cel care îşi cucereşte inamicii, pentru că cea mai grea victorie este asupra sinelui.Citat de Aristotel despre victorie
Femeile iubesc victoria asupra bărbaţilor care aparţin altora.Citat de Honoré de Balzac despre victorie
Este mai bine să te cunoşti pe tine însuţi decât să învingi într-o mie de bătălii. Numai aşa îţi aparţine victoria. Ea nu-ţi mai poate fi luată nici de îngeri, nici de demoni, nici de rai şi nici de iad.Citat de Buddha despre victorie
E mai bine să te cucereşti pe tine însuţi decât să câştigi o mie de bătălii. Această victorie nu îţi poate fi luată nici de demoni nici de îngeri, nici de rai sau iad.Citat de Buddha despre victorie
Va fi, aşadar, elocvent cel care va vorbi în For şi în procesele publice, astfel încât să convingă, sa încânte şi să impresioneze, căci a convinge este o necesitate, a încânta este o desfătare, a impresiona este o victorie.Citat de Marcus Tullius Cicero despre victorie
Disciplina este cea mai mică dintre toate jertfele pe care un om poate să le facă pentru victoria neamului său.Citat de Corneliu Zelea Codreanu despre victorie
Îi întreb ca legionari: Dacă ordinul este acum tăcere, ei nu pot executa ordinul? Sau îşi închipuie că am murit, că a murit Mişcarea, că moare, sau poate că nu ştim noi ce să facem, de asta tăcem. Să n-aibă nici o grijă de asta. Trăim. Nu ne e...Citat de Corneliu Zelea Codreanu despre victorie
Poţi fi invincibil dacă nu te angajezi niciodată în vreo luptă în care victoria nu depinde doar de tine.Citat de Epictet despre victorie
Să nu doreşti să învingi, dacă n-ai decât perspectiva să-ţi depăşeşti adversarul cu lăţimea unui păr. Victoria netă trebuie să-l bucure pe cel învins, ea trebuie să aibă ceva divin, care să-l scutească de ruşine.Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre victorie
Victoria asupra unui ideal moral se atinge prin aceleaşi mijloace imorale ca orice altă victorie: asupra violenţei, minciunii, calomniei, nedreptăţii.Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre victorie
Orice laş poate lupta într-o bătălie, atunci când e sigur de victorie; dar arată-mi mie omul care luptă şi atunci când e sigur că va pierde. Dar asta e calea mea, domnule, şi să ştii, domnule, că sunt multe victorii mai rele ca o înfrângere.Citat de Mary Ann Evans despre victorie
Dumnezeu este aici, pe pământ, cea mai populară dintre fiinţe. În mijlocul câmpului, ţăranul îşi ridică ochii spre cer şi, printr-o mişcare simplă, ca şi inima sa, le arată copiilor pe Dumnzeu. Sărmanul îl cheamă, muribundul îl strigă, cel rău se...Citat de Henri Lacordaire despre victorie
Nu te teme de înfrângere. Niciodată nu eşti atât de aproape de victorie ca atunci când eşti înfrânt pentru o cauză bună.Citat de Henry Ward Beecher despre victorie
Îmi arde toată pielea, nu pot adormi; sunt ameţit, nervii iritaţi - simt enorm şi văz monstruos.Citat de Ion Luca Caragiale despre victorie