Totul începuse ca un joc, dar acum ştia coridoarele şi...

Totul începuse ca un joc, dar acum ştia coridoarele şi bolţile şi locul unde-şi pierduse braţele şi putea spune sunetul fiecărui arbust mângâiat de vântul şerpuitor şi simţea distincţia subtilă dintre sărut şi roşeaţă, deşi nu era nimeni şi nimic de simţit. În acelaşi fel, iubirea era iubire şi n-avea niciun obiect şi toate acestea erau Zeiţa, care-o lua tot mai departe şi mai departe dincolo de frontiera de smarald. Şi, cu toate că nu exista nici în afară şi nici înăuntru, uneori ieşea din lumea de smarald şi de fiecare dată Zeiţa venea cu ea. Puteam simţi toate astea, nu conta dacă ochii-mi erau închişi ori deschişi. Era atât de frumoasă şi de proaspătă, iar de fiecare dată umbra unui iepure negru traversa încăperea, sau se auzea un glas de delfin. Totul a început ca un joc. S-a terminat ca un lucru familiar, jucătorul însuşi făcând parte din jocul de smarald.