Tu eşti un cer de toamnă în dulce transparenţă, În mine...

Tu eşti un cer de toamnă în dulce transparenţă,

În mine însă plânge tristeţea-n flux pustiu,

Pe buzele-mi simţindu-i greoaia persistenţă

A mitului tăcerii cu gustul vineţiu.

— Ţi-aluneci mâna-n sânu-mi cutremurat de jale;

Zadarnic, minunato, aici e-un loc prădat

De ghearele şi dinţii femeilor fatale,

Ce inimă, ca bestii feroce, mi-au mâncat.

Mi-e sufletul ca templul prea-pângărit de gloate:

Se-mbată, scuipă, ţipă, dau foc şi se ucid!...

— Ci trupul tău e-n taina miresmelor curate!...

O, Frumuseţe, biciu-ţi in sângele-mi placid

Izbească cu văpaia-i atotmistuitoare

Spre-a arde-aceste zdrenţe rămase de la fiare!