Tunet, primăvara, ploi cu acid - în oul lumii se mişcă un...
Citat de Grete Tartler
votează acum
adaugă un comentariu
Tunet, primăvara, ploi cu acid -
în oul lumii se mişcă un spirit lucid.
Legată la detectorul de minciuni am uitat:
Embrionul de diamant necopt l-am purtat?
Am minţit crezând că-n noapte e miez,
că osul contine migdală, diez.
Că pasărea galben-roşie, fără liră,
dansează şi cântă, dar nu respiră.
Că am fost jumătate om, jumătate opt, un optaur.
Dar nu am minţit îmbrăcând Lâna de Aur.
Cui îi pasă de toate astea, îmi ceri:
Lasă-l pe ieri, pune mâna pe Voltaire.
Tunet, primăvara, Volt ieri, Volt azi, Volt iezi...
Uite cum din nou te electrizezi.
Citat de Grete Tartler.

















