Va fi–n amurg, luceafărul pe cer, Şi-un glas mă va chema...

Va fi–n amurg, luceafărul pe cer, Şi-un glas mă va chema din depărtare; Nu se va-auzi suspin pe debarcader Când velele voi ridica pentru plecarea mare, Asemeni mareei care se mişcă de parcă ar dormi, Prea îndeajunsă sieşi de-atâtea zgomote şi spumă, Şi care, venită din adâncurile-albastre şiFără margini, se-ntoarce acum acasă, în abisul mumă. Crepusculul şi clopotul de seară, Şi, apoi, cea din urmă întunecare! Şi poate nimeni nu îmi va spune adio, bunăoară, Şi poate nu vor fi nici lacrimi în ora de-îmbarcare; Deşi departe mă va purta acest talaz, acest alizeu, De Timpul şi Spaţiul nostru, spre cerul de opal, Eu sper să văd faţa celui care va fi Pilotul meu, Când voi fi trecut dincolo de bariera de coral.