Cantecul lebedei
1.5/5 (2 voturi)
adaugă un comentariu
Cantecul lebedei este o fraza care se refera la o credinta straveche potrivit careia lebada, denumirea Latina a pasarii este Cygnus olor, este complet muta in timpul vietii sale pana in momentul cand chiar inainte de a-si da sfarsitul, canta un cantec foarte frumos.
Aceasta credinta populara a fost contestata, inca din antichitate, in special de catre Plinius cel Batran, care in 77iHr, in capodopera sa Istoria Natura, respinge aceasta idee si concluzioneaza: Olorum morte narratur flebilis cantus, falso, ut arbitror, aliquot experimentis, observatiile arata ca povestea, conform careia lebada atunci cand e pe moarte canta, este falsa.
Dar povestea a ramas atat de atragatoare incat, peste secole, a continuat sa apara in diverse lucrari artistice.
Fabula de Esop - Lebada confundata cu o gasca, exploateaza acest basm popular: Lebada care a fost prinsa, din greseala, in locul unei gaste, a inceput sa cante ca un preludiu a propriei ei distrugeri. Dar vocea i-a fost recunoscuta si cantecul i-a salvat viata.
Ovidiu o mentioneaza in Povestea lui Picus si Canens: Ea a revarsat cuvintele ei de durere, lacrimi, in tonuri de lesin, in armonie cu tristete, la fel cum lebada canta o data, murind, propriul ei cantec de inmormantare.
Orlando Gibbons aminteste aceasta credinta veche intr-un madrigal celebru, intitulat Lebada de argint:
Lebada de argint, care traind nu a avut voce,
atunci cand moartea s-a apropiat, si-a eliberat tacutul gat.
Sprijinindu-si pieptul de malul cu trestii,
a cantat pentru prima si ultima oara, si- apoi nu a mai cantat:
Adio, toate bucuriile mele! O Moarte vino mai aproape de-ai mei ochi!
Mai multe gastele si lebede acum traiesc, mai mult nebune decat intelepte.
Ideea apare si in opera lui lui Shakespeare Negustorul din Venetia, in care Portia exclama:
Sa cante muzica in timp ce el trebuie sa-si faca alegerea sa;
Apoi, daca va pierde, el va avea parte de un sfarsit ca al lebedei,
Stingandu-se in muzica.
Expresia este folosita atunci cand ne referim la un aspect final de teatru sau o aparitie dramatice, orice lucrare sau realizare finala. Conotatia este ca interpretul este constient de faptul ca acesta este ultimul spectacol al vietii sale, daruind totul intr-un singur efort final, magnific.
Aceasta credinta populara a fost contestata, inca din antichitate, in special de catre Plinius cel Batran, care in 77iHr, in capodopera sa Istoria Natura, respinge aceasta idee si concluzioneaza: Olorum morte narratur flebilis cantus, falso, ut arbitror, aliquot experimentis, observatiile arata ca povestea, conform careia lebada atunci cand e pe moarte canta, este falsa.
Dar povestea a ramas atat de atragatoare incat, peste secole, a continuat sa apara in diverse lucrari artistice.
Fabula de Esop - Lebada confundata cu o gasca, exploateaza acest basm popular: Lebada care a fost prinsa, din greseala, in locul unei gaste, a inceput sa cante ca un preludiu a propriei ei distrugeri. Dar vocea i-a fost recunoscuta si cantecul i-a salvat viata.
Ovidiu o mentioneaza in Povestea lui Picus si Canens: Ea a revarsat cuvintele ei de durere, lacrimi, in tonuri de lesin, in armonie cu tristete, la fel cum lebada canta o data, murind, propriul ei cantec de inmormantare.
Orlando Gibbons aminteste aceasta credinta veche intr-un madrigal celebru, intitulat Lebada de argint:
Lebada de argint, care traind nu a avut voce,
atunci cand moartea s-a apropiat, si-a eliberat tacutul gat.
Sprijinindu-si pieptul de malul cu trestii,
a cantat pentru prima si ultima oara, si- apoi nu a mai cantat:
Adio, toate bucuriile mele! O Moarte vino mai aproape de-ai mei ochi!
Mai multe gastele si lebede acum traiesc, mai mult nebune decat intelepte.
Ideea apare si in opera lui lui Shakespeare Negustorul din Venetia, in care Portia exclama:
Sa cante muzica in timp ce el trebuie sa-si faca alegerea sa;
Apoi, daca va pierde, el va avea parte de un sfarsit ca al lebedei,
Stingandu-se in muzica.
Expresia este folosita atunci cand ne referim la un aspect final de teatru sau o aparitie dramatice, orice lucrare sau realizare finala. Conotatia este ca interpretul este constient de faptul ca acesta este ultimul spectacol al vietii sale, daruind totul intr-un singur efort final, magnific.
