Aşa ne grăieşte Domnul, Să se bucure tot omul

Aşa ne grăieşte Domnul,
Să se bucure tot omul,
Şi din gură aşa ne zice,
Că s-ascultăm fărâ de price.

Că nime să nu gândească,
Că-n lume va să trăiască
Şi moartea să nu-l găsească.

Moartea-n lume este mare,
Pe nime prieten n-are.

Nu se teme de domn tare.
De bătrâni nu i-i ruşine,
La cei tineri încă vine.

Împăraţii şi cu craii
Dac-aşa au auzit,
Foarte rău s-au îngrozit.

Cetăţi mari că au pornit,
Cetăţi mari cu ziduri groase
Şi cu turnurile frumoase,
Acolo să benchetuiască
Şi moartea să nu-i găsească.

Când bea şi se veselea,
Atunci moartea mi-l găsea,
La pământ că mi-l trântea.

Îl lua din scaun luminat
Şi mi-l trântea mort în pat,
Sub oghial şi sub macat.

Ţi-l lua din curte luminoasă
Şi-l trântea-n groapă-ntunecoasă.

Şi din gură mi-l mustra:
Omule, tu ai fost bogat,
Câţi ani pe pământ ai stat.

De moarte tu n-ai gândit,
Pre sărac n-ai miluit,
Pre cel gol n-ai îmbrăcat,
Pre flămând n-ai săturat,
Pre însătat n-ai adăpat,
Pentru averea ta cea multă
Ce-ai strâns-o cu atâta trudă.

Pentru aceea se sfădesc
Şi frate pe frate urăsc.
Unii mi te scot din casă
Şi alţii se bat la masă.

Vai de acela ce nu lasă
Pre cel gol, flămând în casă
Că aceluia i s-a gătit
Frig mare şi ger cumplit.

Iar de acum până-n vecie
Mila ta, Doamne, să fie
Cu dar şi cu bucurie
Doamne Sfinte, slavă Ţie!

(Culeasă la sfârşitul secolului al XIX-lea din Siret - Suceava, de Elena Niculiţă Voronca)