Să te veselești om bun,
Nașterea cu bucurie,
La mulți ani cu veselie.
Bucură-Te Sfântă Cruce,
Bucură-Te, lumea-Ți cântă;
Și-Ți cântă cu glas de jale
Pentru-a lui Adam greșale.
Iar Adam dac'-a greșit,
Domnul de Rai l-a lipsit.
Du-te -Adame, de la mine
Cum te-ai lipsit de-al tău bine!
Dar Adam a prins a plânge
Și din gur'-a prins a zice:
Raiule, grădina dulce,
Nu mă'ndur a mă mai duce.
De dulceața ta cea dulce;
De mireasma florilor,
De cursul izvoarelor,
De cântărea' pasărilor.