Caută în folclor: piele, pagina 2

Descântec de mușcatul șerpilor

Sub o tufă-n poieniță
Este-o fântâniță
Și-n fântână-o pietricică
Rece, vinețică,
Și sub piatra-un șerpurel
Cu dinți de oțel.
Dinții apuc de piele, pielea de carne, carnea de os
Și prin trup trece un...

Crâncu, vânătorul codrului

Zice c-a fost odată un om şi, când era să moară, chemă pe cei trei fii ai săi la pat şi le zise:
– Dragii mei copii, dacă voi muri eu, voi să-mi faceţi la mormânt un foc din nouăzeci şi nouă de cară de lemne şi...

Cei trei fraţi împăraţi

A fost odată un biet om sărac. El avea femeie şi trei copilaşi. Lucra bietul om de da pe brânci, zi şi noapte, orice şi pe unde găsea, şi două în tei nu putea lega şi el. Bieţii copilaşi erau mai mult flămânzi decât...

George cel viteaz

A fost odată un împărat și o împărăteasă. Zece ani au viețuit ei în căsătorie și nu putură face și ei măcar o stârpitură de copil. În cele de pe urmă, împăratul porunci împărătesei soției lui, că dacă într-un an de zile de aci...

Cămașa e mai aproape de piele decât sumanul/haina.

Cu tacerea ii frigi pielea.

Vinde pielea ursului din pădure.

Ce trage boul, numai pielea i-o ştie.

Când cămila moare, pielea i-o cară un măgar.

Când moare boul, îi rămâne pielea; când moare omul – numele.

Nu vinde pielea ursului, câtă vreme nu l-ai împuşcat.

Patruzeci de hoţi nu pot prăda un om în pielea goală.

Nu vinde pielea ursului înainte de a-l ucide.

Apa pentru piele, vinul pentru vitalitate.

Şarpele se sperie de însăşi pielea lui când o vede spânzurată.

Şade pielea ursului în târg şi ursul în pădure.

Şi câinele iese din iarnă, dar numai pielea lui ştie cum.

Îi crapă pielea de al dracului ce-i.

Mai aproape-i pielea decât cămaşa.

Lăudărosul nu-şi încape în piele.