Pe vremile pe când era iobăgia cea grea, trăia un om sărac într-o colibă din pădurea domnească, căci era păzitor la pădurea aceea.
Odată a mers domnul la pădure și, părându-i-se că pădurarul ar fi dat cuiva lemne fără slobozenie...
A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti.
În mijlocul codrilor; lângă drumul cel mare, lângă drumul cel de țară, pe unde umblă și trece împăratul cu voinicii săi, era odinioară o crâșmă, la crâșma aceea...
Deschide nană ușile,
Că vin pruncii cu dobile,
Corinde le colind, corinde le corind.
Că de-aseară stăm p-afară
Și opincile-nghețară
Corinde le corind, corinde le corind.
Streșinile-or picuratu'
De ne-o nins și ne-o ploiatu'
Corinde...
