Descântec de dragoste: Plecai în luncă, în Sfânta Duminică

Descântec de dragoste

Plecai în luncă,
în Sfânta Duminică,
pe potecă necălcată,
pe rouă nescuturată,
prin dragoste neadunată,
poteca dac-o călcai,
roua că o scuturai
și dragostile le adunai
si-n astă apă
si-n astă cană
le băgai
și cu ele toate
pe corp mă spălai;
nu mă spălai de lutoasă
și de imoasă
și mă spălai
să fiu mai drăgăstoasă
de toată lumea aleasă.

Cine mi-o auzi graiul
să creadă că e Craiul;
cine mi-o auzi gomu
să creadă că e Domnu;
cine mi-o auzi cântatu
să creadă că e Impăratu
Sfânta zi de azi
și cu Sfântul Gheorghe
nici pe-asta n-o lăsară
altă dragoste-adunară
de mână că mă luară
și cu mine plecară
la fântâna lui Adam
la pârâul lui Iordan
și-n jgheab de aur mă băgară
și-mi luară
de pe față peri de rață
din picioare copite de căprioare
de pe tălpi piei de șerpi.
Mă spălară, mă curățară
dragostile toate mi le dăruiră;
nu mă spălară de lutoasă, de imoasă
și mă spălară de farmece, de vrăji,
de urâciuni, de dătături,
aruncate de la strine,
de la vecine,
de la surate,
de la cumnate,
de la potrivnicele mele toate.

Ele mi-au dat cu una,
eu le-am întors cu două;
ele mi-au dat cu două
eu le-am întors cu trei ;
ele mi-au dat cu trei,
eu le-am întors cu patru;
ele mi-au dat cu patru,
eu le-am întors cu cinci;
ele mi-au dat cu cinci,
eu le-am întors cu sase;
ele mi-au dat cu sase,
eu le-am întors cu sapte;
ele mi-au dat cu sapte,
eu le-am întors cu opt;
ele mi-au dat cu opt,
eu le-am întors cu nouă;
ele mi-au dat cu nouă,
eu le-am întors cu zece.
și de la zece nu mai trece.