Descântec de rânză

Descântec de rânză

Plecă N. pe cale,
Pe cărare,
Se întâlni cu Sfintele în cale,
Şi-l întrebară: - Unde te duci,
Ce lucrezi
Şi unde te călătoreşti?
Înaintea cocoşilor
Îl frânseră,
Îl uciseră,
Până rânza îi şi pierdură.
Rămase cu ameţeală
Şi cu sfrâşală.
Aşa Sfintele se necăjiră
Şi drumu şi-apucară,
La masă bună se puseră.
Ce făcu şi ce lucră,
Ochii şi-i aruncă,
După ele s-apucă
Şi la masă le găsi
Şi cu glas mare se rugă:
- Mă lăsarăţi cu ameţeală,
Cu sfârşală.
Şi Sfintele nici în seamă nu-l băgară.
Rânza, ce făcu, se negăji
Şi se întoarse la locul ei,
Ca fagurul de miere,
Ca pâinea în căpestere.
Rămase omul curat, luminat
Ca argintul strecurat.
Amin, amin, soare în senin,
Rămase omul ca argintul strecurat,
Cum maica Precesta l-a lăsat.

(N. = numele persoanei)

Rânza este termenul popular dat bolilor de stomac. Acest descântec era folosit pentru a grăbi vindecarea celor suferinzi de astfel de afecțiuni.
Tudor Pamfile - Sărbătorile la români

Vrăji și descântece Româneşti


Evaluați acestă postare:
Generează un alt cod=  



Vrăji și descântece similare