Descântec de sperietură: Nouă țapi De la munte coborâră...

Descântec de sperietură:

Luăm o vărguță din mătura de mesteacăn, și ținând-o deasupra bolnavului, zicem:

Nouă țapi
De la munte coborâră,
Mânioși și înfricoșați
La (cutare) a strigat:
Nouă sperieți l-a apucat
Speriatu de ziuă,
Speriatu de noapte,
Speriatu de seară,
Speriatu de dimineață,
Speriatu de miază-zi,
Speriatu de miază-noapte.
Da, v-alegeți și vă culegeți
De la (cutare):
Din rânză,
De sub rânză,
Din inimă,
De sub inimă.
Din plămâni,
De sub plămâni,
Din ficat,
De sub ficat
Din rărunchi,
De sub rărunchi,
Din mațe,
De sub mațe.
Din creierii capului,
Din fața obrazului,
Și din pielița nasului.
Vă duceți în jos
Pe apa Cernișoarei.
Acolo vă așteaptă:
Cete de fete,
Cete de neveste,
Cu bucate făcute,
Cu mesele așternute,
Și cu paharele umplute.
Acolo ve-ți bea,
Acolo ve-ți mânca,
Acolo vă ve-ți ospăta.
(Cutare) să rămână:
Curat și luminat,
Ca Dumnezeu ce l-a lăsat,
Ca Maica sfântă
Ce l-a lăsat.

Acest descântec se zice de nouă ori, cu deosebirea că a doua oară zicem:

Opt țapi
De la munte coborâră...
A treia oară zicem:
Șapte țapi
Mânioși și înfricoșați
La (cutare) au strigat
De la munte coborâră.
Așa, până la a noua oară zicem:
Un țap,
De la munte-a coborât:
Mânios și înfricoșat
La (cutare) a strigat.

Sfârșind descântecul, vărguța o punem sub perina sau sub capul bolnavului, ca să doarmă pe ea.