A fost odată ca-n povești

A fost odată ca-n povești

(La mulți ani!)

A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată,
O profesoară cum găsești
O dată-n lumea toată.

Și era una dintre cei
Ce suflet pun în toate,
Ce te ridică, vrei, nu vrei,
În drum spre facultate.

Dar nu era din lumea lor
Și nici nu sta-n palate,
Ci printre cărți și printre foi,
Cu vorbe minunate.

Iar când veneau la ea copii,
Cu teama lor cea mare,
Ea îi primea cu drag mereu
Și le dădea răbdare.

De mici și până la cei mari,
Pe toți i-a învățat
Că orice text, oricât de greu,
Poate fi descifrat.

Și nu era doar profesor,
Ci omul care știe
Să facă loc în mintea lor
Şi pentru-o bucurie.

Căci pentru ea, mai important
Decât orice avere
Era să vadă un copil
Că-ncepe să prospere.

Și-n timp ce alții socotesc
La ce primesc în schimb,
Ea dăruiește din belșug,
Cu sufletul senin.

Căci dânsa nu se mulțumește
Cu lucruri oarecare:
Și-n gusturi, ca și-n literatură,
Are pretenții mari și clare.

De la cercei mai mici și mari
Sau de la daruri scumpe,
Întotdeauna ar prefera
Cafea și ciocolate multe.

Iar casa-i plină de copii,
De fini și de iubire,
Căci are-un suflet generos
Și multă dăruire.

De mama ei e grijulie,
Cu sora-i e aproape,
Iar lângă dânsa, anii trec
Cu bune și cu toate.

Iar dintr-o rama de demult
Un chip ii sta aproape,
Un chip din vremuri ce parea
Chiar Nică a lu’ Creangă.

Iar tatăl ei, cu ochii duși,
Avea un chip aparte;
De parcă Ion Creangă însuși
Venise dintr-o carte.

De-aceea astăzi, de ziua dvs.,
Nu vreau doar „La mulți ani!”,
Ci vreau să vă întorc un pic
Din ajutorul dat în ani.