Naivi în rosturi dulci iubirii,
În nopți târzii cu ochii teferi,
Abia visau păcatul firii.
El, Făt-Frumos, era mai mare,
Pe când ea, farmec de copilă,
A fost să moară el, în stare,
Părinții când au dat-o-n silă.
Și s-au văzut după decenii,
Triști soli, iubirii ne-mplinite,
Și din priviri dând farmec firii,
Zâmbeau cu chipuri ostenite.
Și cum nu ies morții din gropi,
Și cum nu curge râu spre dealuri,
Când ochii tineri sunt miopi,
Adio sfinte idealuri.