Joc sublim!
Caiet - Constantin Obadă - 1970
Ce suntem noi din veșnicie?
Un joc sublim, o poezie,
O teamă lungă de-ntuneric,
Spoită cu un vis himeric,
Când între poli de lumânare,
Ne stingem, unică visare.
Regretele mi-or da binețe,
Cu toate căile de stele,
Ce le-am bătut spre bătrânețe.
Iar tinerețea-mi dulce floare,
Mijind în fund de galaxie,
Va pâlpâi ca o paloare,
Topindu-se în veșnicie.
De...
Ce suntem noi din veșnicie?
Un joc sublim, o poezie,
O teamă lungă de-ntuneric,
Spoită cu un vis himeric,
Când între poli de lumânare,
Ne stingem, unică visare.
Ce-i pentru om o veșnicie?
Nu-i decât joc și amăgire.
Nu-i decât curgerea-i eternă,
Nu-i decât pură fantezie,
Stropită viu cu poezie.
Căci între poli de lumânare,
Ne stingem unică visare.
Natura poartă chip de om,
Și-i numai devenire,
Ca ramurile unui pom,
Rodește fructe-n fericire.
Natura poartă chipul ei,
Eternă devenire,
Balsamul florilor de tei,
Și cântec de iubire.
Fericirea mult visată,
E o trudă...
Se frânge cornul lunii sub gânduri fulgerate,
Ne mor visări iubirii, și-mpătimiri curate,
Acuma ești prin roiuri veșnicie,
Să reanimi speranța cântării ce-o să vie!
Când strălucim altare din farmecul credinții,
Noi știm că lumea piere...