Dragostea de Mamă şi dragostea de Tată
08.04.2024
Nimic nu-i mai de seamă
Ca dragostea de Mamă;
Dar este minunată
Şi dragostea de Tată.
Nimic nu-i mai de seamă
Ca dragostea de Mamă;
Dar este minunată
Şi dragostea de Tată.
Mă uit la viţele de vie
Şi sunt cuprins de nostalgie:
Aceia care le-au plantat
De mult din lume au plecat.
Aceasta viţele de-ar şti,
Cu lacrimi ele i-ar jeli;
Şi strugurii ar lăcrima,
Nu must, ci lacrimi ei ne-ar da.
Aşa lăsat-a Dumnezău,
Să ţii nespus la neamul tău.
Părinţii noştri ne-au iubit
Chiar şi atunci când le-am greşit,
Şi-oricât de mult i-am supărat,
Ei totuşi, totuşi, ne-au iertat.
Vă mulţumim că ne-aţi născut,
Că ne-aţi iubit, că ne-aţi crescut,
Că-n viaţă voi ne-aţi îndrumat
Şi că frumos ne-aţi educat!
Nimic nu e, vă jur pe sfinţi,
Ca dragostea cea de părinţi;
Pe-ai lor copiii ei îi iubesc,
Chiar şi atuncea când greşesc.
Avem un Tată pământesc
Şi Tatăl nostru cel ceresc;
Dar primul e material,
Iar Cel ceresc ‒ spiritual.
Mi-aduc aminte deseori
Cum ne primeau de sărbători,
Cu masa plină, garnisită,
Şi-o bucurie infinită,
Şi cât de mult eram iubiţi,
Şi cât eram de fericiţi.
Iar când plecam, topiţi de dor,
Vedeam tristeţea-n ochii lor.
Copile-aminte ia şi-nvaţă:
Părinţii-ntâi îţi dau viaţă,
Apoi, zi, noapte, până mor,
Părinţii-ţi dau viaţa lor.
I-admir pe cei ce sunt părinţi,
Ce cresc copiii mari, cuminţi,
Cei care îşi iau de la gură
Ca să le dea învăţătură,
Ca să le...
La mormânt, adeseori,
Varsă lacrimi şi pun flori
Cei pe care i-aţi născut
Şi pe care i-aţi crescut.
Chiar dacă, prin minune, aş deveni un zeu,
În inimile noastre voi veţi trăi mereu;
Chiar de-ar pieri Pământul, cu polii săi cei reci,
În sufletele noastre voi veţi trăi în veci.