Când voi muri
Să mă-ngropaţi cu pământul meu
crescut de pe acum
ca un zar ceresc.
Îi pun flori şi apă
îi arăt soarele
pe mine,
ca să se obişnuiască
oricum.
Altfel, în pământ străin
mă strivesc cuvintele necunoscute,
munţii,...
Poezie de Marian Barbu despre omenieCe bine că am plecat.
Am aflat că în urma mea,
Apa a luat foc
De la colţii unui elefant :
Sta şi freca timpul în piatra seacă,
Scăpărând mugete
Până a încins pădurea
Care s-a revărsat ca benzina,
La vale.
Apa curgea şi focul...
Poezie de Marian Barbu despre omenieVino, fiule, cât văd viaţa
Şi ia cuvântul acesta
Când vei trece şi tu Râul
Să-l dezlegi
O singură dată.
Lumina din cuvânt
E sufletul cel mai adânc,
Viaţa din cuvinte
Flacără fără pereche
Renaştere de lună,
Zodie-nţeleaptă,...
Poezie de Marian Barbu despre omenie
