Și mai zăresc case cu stuf,
Simt cum se tulbură lumina,
Și timpul prinde-n nări năduf.
Și mă cuprinde o tristețe,
Că mai apar în drumul meu,
Cupole-n ochiuri plângărețe,
Rămase de la Dumnezeu.
Dar îmi revin căci nu-i departe,
Când oamenii din tot ce-i lut,
Sfinți-vor visele deșarte,
Cu arta unui veac mai cult.