Cuib viteaz și-nțelepciune,
Arc, în inima turcimii,
Când voia, închinăciune.
Ai fost, strajă răbdătoare,
Veacuri, pline de dureri,
Dușmanii, cereau iertare,
De călcau a tale vreri.
Când sunai din corn cetate,
Către munte, către vale,
Ca de vânturi, spulberate,
Erau cruntele pașale.
Iar în apele Ozanei,
Reci, cu valurile clare,
Toți, simțeau focul Gheenei,
Ori pedeștri, ori călare.
Scrie-n pravila vechimii,
Glorioasa ta menire,
Noi, te dăm, viitorimii,
Cum ai fost, în strălucire !