Cuib viteaz, și-nțelepciune,
Arc, în inima turcimii,
Când voia, închinăciune.
Ai fost, strajă răbdătoare,
Veacuri, pline de dureri,
Dușmanii, îți cereau iertare,
De călcau, a tale vreri.
Când sunai din corn, cetate,
Către munte, către vale,
Ca de vânturi, spulberate,
Erau, cruntele pașale.
Iar în apele Ozanei,
Reci, cu valurile clare,
Toți simțeau, focul Gheenei,
Ori pedeștri, ori călare.
Scrie-n pravila vechimii,
Glorioasa ta, menire,
Noi, te dăm viitorimii,
Cum ai fost, în strălucire !