Tu, porți în sânul tău, comori,
Cetăți pe umeri și castele,
Și-n brațe, arcuri, câte flori.
Pământ stăbun..., al țării mele,
Tu, ești nădejdea vremii noastre,
Noi, te păzim, sub soare, stele,
De când, nici Roma n-avea castre.
Pământ stăbun..., al țării mele,
Lăcaș, în care dorm, eroi,
Letopiseț, cu file grele,
Din vremi de pace, ori război.
Pământ stăbun..., al țării mele,
Cu-atât de multe, ctitorii,
Zidim din tine, noi castele,
Eternei noastre, Românii !