Domnişoara Hus
Poezie de Ion Barbu
votează acum
adaugă un comentariu
Domnişoara Hus
a) Ceas de searăCheagul alb, lăsat din seară,
Dintre limpezimi crescut,
Cu aripa ca un scut
Abia dus la subsuoară,
Cel cu pliscul întors de ceara roșie,
Încovrigat,
Peste inimi
Către seară
Atârnat:
Chipul coabe,
S-a îmbuibat în seara grasă
Ca-ntr-o baniță a cu boabe
Și-a zburat.
S-a îmbuibat
Și s-a dus
Ceasul rău,
Ceasul tău, Domnița Huș!
b) Prezentare
Este — Domnișoara Huș
(Carnași, Masala!)
Cu picioare ca pe fus,
Largi șalvari
Undeva.
Pentru ea cinci feciori
Pricopsiți (ah! beizadele),
Au tăiat alți cinci feciori
Ce-i făceau la bezele.
Și-au dănțat cinci feciori
Pricopsiți, la ștreangul furcii;
Ea dănță
Acană
Cu mușcalii și cu turcii:
Pași agale
Cu pașale
Pași bătuți
Cu arnăuți,
Sprinteni, spornici,
Cu polcovnici
De tot sprinteni
De tot sus
De strigau, pierduți, ibovnici:
— Ișala, Domnița Huș!
c) Văduri și alaiuri
S-a îmbuibat
Și s-a dus
Ceasul rău,
Ceasul tău, Domnița Huș!
Svelt acum,
Taie-ți drum...
— Undă, undelemn călâi,
Vântul lunecă, înmoaie.
— Haide, saltă-ți din călcâi
Pintenii, toli câinii droaie,
Și la drum, pe uliți mici,
Lângă gropi, printre căsoaie,
Când prin ghimpi, când prin urzici,
Iedera de zdrențe, șoaie,
Mână tot către Apus!
El te schimbă-n humă verde,
El milos de lin și-a pus
Mâna-i verde
Să-ți dezmierde
Și grumajii tăi umflați
(Ce șerpi tari, cocliți de bale,
Mai cocliți ca șerpii frați
Din fântâni municipale)
Și picioarele în coji,
Numai noduri, numai dâre,
Unde ani și ger, răboj
Încrustară: cu sătâre!
d) Cuvinte de îmbărbătare
Sună noaptea, fund de tuci.
Tu ajungi, încaleci zidul,
Scoți din traistă trei lăptuci,
Pâinea oacheșă, ca blidul.
Peste mlaștini somnul spulberi.
Duhul mlaștinii adie,
Un oraș se-îngroapă-n pulberi
Depărtat, ca de hârtie.
— Și tu plângi că Cel-de-sus
N-are grijă de sărace,
Că ți-e trupul frânt, răpus:
Nu e nimeni să-l îmbrace,
Lacrimi mari îți prind de gât
Lungi zorzoane de nebună.
Lasă, nu mai plânge-atât,
Șterge-ți ochii, te îmbună,
Uite colo: stele ies
Ca vărsatul și pojarul
În răsad aprins și des
Întesat e Pălimarul;
Uite, cerul a mișcat
Plecăciuni îți face ție.
Fruntea cerul ți-a-închinat
Amețit, ca de beție;
Cercuiții — ochii tăi —
Gem ca pietre-n tăvăluge!
Pe când guri de gol, în văi
Înstelate, sus, îi suge.
e) Aur netemporal
Hăt la cel
Vânat cer
Împăcat la sori de ger,
Unde visul lumii ninge,
Unde sparge și se stinge,
Sub târzii vegheri de smalț,
Orice salt îndrăznit:
Falsă minge
Ori sec fulger
De hanger
Repeziți;
— Prin târziu și înalt
— În plictisul și căscatul lung al râpelor de smalț
Hai în zbor de șoarec sur.
La-ăl ciur
Des și rar
Clătinat la râul nopții
De Țiganul Aurar,
Ciuruitul prapur sur
Ce-n azur străvechi întinge
Îngălatul de azur:
Rupta lumilor meninge!
Pân’ la el,
Ușurel,
Pe arc tors fără cusur
Îndoaiește și întinde
Zborul tău de șoarec sur...
Și cu pumnul dus mosor
Pân’ la sita din tărie,
Treieră șuierător
Spart descântec din făție!
f) Chemarea mosorului
Buhuhu la lună suie,
Pe gutuie să mi-l suie,
Ori de-o fi pe rodie:
Buhuhu la Zodie;
Uhu, Scorpiei surate,
Să-l întoarcă d-a-îndarate,
Să nu-i rupă vreun picior
Câine ori Săgetător!
— Ai văzut? Muri o stea.
— Ca o smieură mustea;
Stea turtită — în hăuri suptă,
Adu-mi-l pe-o coadă ruptă,
Ruptă și de lingura,
Să colinde singura,
Toate vămile pustii
Unde fierb, la pirostrii,
În ceaun cu apă vie,
Nărăviții la curvie;
În zemi acre și amare
Câți au râs de fată mare;
În grăsime și colastră,
Câții smintiră vreo nevastă.
Buhuhu, uhu, de zor
Și-înc-o dată, prin mosor,
Doar i-o da mai mult îndemn
Coadei lingurii de lemn
(Lemn de leac)
Doar l-o-ntoarce berbeleac
Doar l-o duce vălătuc
Pe ibovnicul uituc!
Fluturai la vânt făină,
Sloată se porni, haină;
Aruncai și cu pîsat,
Pâclă deasă s-a lăsat;
Presărai atunci mălai,
Și tot cerul îl spălai,
Doar pe plai
Cât un scai
Mai juca un nour mic,
Sgribulit și de nimic;
Luai din sân tărâțe coapte!
Și tot norul, jos, în noapte,
Ca o gâlcă obrinti,
În țărână se trânti,
Înflori, crăpă în șapte
Nori la fel:
De sub nori și câmpuri — El
Subțirel
Văruit în alb de lapte,
Strigoi,
Rupt din veacul de apoi,
Vrej de șoapte,
Din bici ud și din tăpoi
Hăituit de Miază Noapte.
Poezie de Ion Barbu.
Surorii noastre mai mari,
Roabe aceleiasi Zodii,
Prea-turburatei Pena Corcodusa.
Comentarii
Rate this writing:

















