Ești !

Ești !

Ești..., doina românească, cu mult duiosul vers,
Ești..., marșul libertății, ce sună-n univers,
Comori de-nvățături, sădești în generații,
Și crești în noi, avânturi, spre nevisate spații.

Ești..., clocotul din fabrici, și sporul din ogoare,
Ești..., bucuria casei, ca ziua, cu mult soare,
Dorințele ți-ncredem, și măiestrite vin,
Cu străluciri în fapte, ca pietre de rubin.

Ești..., arborele păcii, cu rădăcini în om,
Ești..., chibzuința țării, ce strânge din atom,
Nu moarte, și nici lacrimi, nu pulberi, și nici vânt,
Ci..., înflorirea vieții, pe liberul pământ !

Ești..., spiritul dreptății, chezașul lui cuvânt,
Ești..., astăzi, tot în toate, și toate-n tine sunt,
Cu aripi de lumină, apropii vitorul,
Și crești..., în ochii lumii, cum crește și poporul.