Groza

Poezie de Vasile Alecsandri despre Păcat, Îngrijorare, Bani, Moarte, Soție, Haine, Dans, Putere, Oameni, Lege

Groza

Galben ca făclia de galbenă ceară
Ce-aproape-i ardea,
Pe-o scândură veche, aruncat afară,
De somnul cel vecinic Groz-acum zăcea;
Iar după el nime, nime nu plângea!

Poporu-mprejuru-i trist, cu-nfiorare,
La el se uita.
Unii făceau cruce; alţii, de mirare,
Cu mâna la gură capul clătina
Şi-ncet, lângă dânsul, îşi şopteau aşa

"El să fie Groza cel vestit în ţară
Şi-n sânge-ncruntat!
El să fie Groza, cel ce ca o fiară,
Fără nici o grijă de negrul păcat,
A stins zile multe şi lege-a călcat!"

Un moşneag atunce, cu o barbă lungă,
La Groza mergând,
Scoase doi bani netezi din vechea sa pungă,
Lângă mort îi puse, mâna-i sărutând,
Mai facu o cruce şi zise plângând:

"Oameni buni! an iarnă bordeiu-mi arsese,
Şi pe-un ger cumplit
Nevasta-mi cu pruncii pe câmp rămăsese.
N-aveam nici de hrană, nici ţol de-nvelit,
Şi nici o putere!... eram prăpădit!

Nu aşteptam altâ din mila cerească
Decât a muri,
Când creştinul ăsta, Domnu-1 odihnească!
Pe-un cal alb ca iarna în deal se ivi
Ş-aproape de mine calul îşi opri.

"Nu plânge, îmi zise, n-ai grijă, române,
Fă piept bărbătesc;
Na, să-ţi cumperi haine, şi casă, şi pâine..."
Şi de-atunci copiii-mi ce-1 tot pomenesc,
Oameni buni! de atunce în tihnă trăiesc."

Şi, sărutând mortul, bătrânul moşneag
Oftâ şi se duse cu-al său vechi toiag.
Iar poporu-n zgomot strigă, plin de jale:
"Dumnezeu să ierte păcatele sale!"
Poezie de Vasile Alecsandri despre păcat, îngrijorare, bani, moarte, soție, haine, dans, putere, oameni, lege.

Vasile Alecsandri 1821 - 1890, poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician roman, creator al teatrului

S-a născut pe: 21 jul 1821.
S-a stins din viaţa în data de 22 aug 1890, la vârsta de 69 ani.

Rate this writing:
Generează un alt cod=