Străbunii, dorm..., nemuritori!
Tu-n basme, vesele și crunte,
Cu universul..., ni-i măsori!
Izvoare, vetre-n vremuri zâne,
Din pietre, sar, în mări albastre,
Iar tot ce-n urma lor, rămâne,
Ne adâncesc..., iubirii noastre!
În codrii tăi, de mult, lumina,
Se freamătă, în dor nestins,
S-aprindă-n cetine, rășina,
Visării ei, de necuprins!
Tu, legi din cioburi, alte vise,
Conture, care nu mai sunt,
Cum leagă stele-n largi abise,
Cărări, ce duc înspre pământ!
Istorie, sublimă carte,
Tu, porți în sân, o primăvară,
Cu cât citim, tot mai departe,
Ne întregești, altar de țară!