Îţi aminteşti?

Îţi aminteşti?

mă ridicai în braţe şi spuneai…
câte-mi spuneai
pierduţi sub cerul clar de vară…
nu trebuiau cuvinte –
vorbeau sufletul, ochii,
sărutul speriat cum stropii ploii
să nu rănească braţele tremurând de dor
treceau clipele…
sub cerul toamnei
aveai pe buze gust de brume şi nectare
valsau frunzele între ramuri şi lut
plecau cocorii
sculptați în aerul dens
eram fluturi dansând miraţi precum copii
în iarna care venea pe alei
ne strângeam de mână cum la sfârşit de basm
un pic trişti, parcă pierdeam un vis
în zori, alţi zori, ne strigau soarele şi susurul apei
eram păsări descriind pe boltă un singur zbor
eram zefirul răsucindu-se în ramuri
pline de amenţi şi gâze multicolore
mă ridicai pe braţul tău povară şi-mi spuneam
oare, nu-ţi vine să m-arunci
să mă laşi lutului din lunci
şi să-ţi găseşti un cer de vară?
nu-ţi venea, sau nu voiai să admiţi, mă sărutai
azi, priveşti în ochii mei cum întâia oară
şi şopteşti: îţi aminteşti?
-