Pe lângă gardul sorții,
Oriunde noaptea e decor,
Eu, trag de clanța porții,
Și dacă nu e un lăcat,
Să-mi stâmpere năravul,
Mă bucur singur c-am plecat,
Stârnind în stele praful!
Dar, fug spre zări, ce s-argintesc,
Drumeț, demult călare,
Destinul crud, să mi-l opresc,
Dar pân' s-ajung, el moare!
Și astfel trec și eu în alți,
Cum alții trec în mine,
Tot ridicând munți mai înalți,
Din fund de văi marine!