Din beciul casei.
Era un șarpe gulerat, mai mult alb, alburiu.
George era copil: - Uite șarpele, uite șarpele!
Si baba: Nu da în el,
Ca asta e șarpele casei.
Nu face nimic.
Deocamdată nu i-a făcut nimic.
Dar peste o jumătate de an, ori un an,
lar l-a văzut. Si l-a lovit c-o măciuca.
Se încolăcise pe ciomag și el a ridicat
Ciomagul în sus, și era să-i cadă în cap.
Se zvârcolea să moara.
Si la urmă i-a părut rău.
Da' ce s-a supărat mama când a aflat!
Si când ne-a ars, mai târziu, casa
Zicea: ,,Vezi? Ai omorât șarpele casei..."