Când stai, în liniștea sihastră,
Că cerul, nu-i decât adaos,
Pierdut, în sinea lui albastră.
O clipă, sorbi imensității,
Tăria prospețimii sale,
Și parcă, iști eternității,
Prinosul, strălucirii tale!
Numai uitarea, te umbrește,
Din cumpănirea unor stele,
Orium alergi, te irosește,
Căci nu ți-e dat, să fii ca ele!