SFÂNTA ELISABETA, sărbătorită de ortodocşi pe 5 septembrie, iar de catolici pe 23 septembrie

SFÂNTA ELISABETA, sărbătorită de ortodocşi pe 5 septembrie, iar de catolici pe 23 septembrie

Elisabeta este-o sfântă,
C-un nume care te încântă;
E mama lui Botezătorul,
Ioan-Înainte-mergătorul*.

Soţia unui preot drept,
Zis Zaharia, înţelept,
Ea a fost vară cu Maria,
Măicuţa lui Isus, Mesia.

Elisabeta era stearpă,
Cum e o plantă ce-i acarpă;
Ajunşi în vârstă ‒ inutil,
Cei doi n-aveau niciun copil.

În vremea-aceea-n a lor ţară,
Să n-ai copii era ocară,
Dar mai ales pentru femeie,
Şi în palate, şi-n bordeie.

Dar într-o zi, pe când slujea
În templu şi el tămâia,
Lui Zaharia tulburat,
Un înger i s-a arătat.

Era Arhanghelul Gavril,
Un mesager din Cer, agil,
Ce stă-naintea Domnului
Şi-ascultă de porunca Lui.

Ţi-e rugăciunea ascultată
De Cel ce ne e pururi Tată;
Din voia Domnului Cel Viu,
Femeia ta-ţi va naşte un fiu:

Îl vei numi pe el Ioan,
Iar el va boteza-n Iordan,
Căci va fi plin de Duhul Sfânt
Cum n-a fost nimeni pe Pământ.

Dar Zaharia s-a-ndoit:
A spus că e bătrân, sleit,
Iar soaţa-n vârstă-naintată,
Cum poate ea să-l facă tată?

Gavril aşa l-a dojenit:
De bine eu azi ţi-am vestit,
Dar pentru că nu m-ai crezut,
De astăzi, iată, vei fi mut

Şi vei putea din nou vorbi
Când naşterea se va-mplini.
Întradevăr aşa a fost,
Căci îngeru-a vorbit cu rost.

De necrezut, bună, candidă,
Femeia a rămas gravidă;
Să ştie orişice fiinţă:
La Domnul toate-s cu putinţă.

Fiind bătrână îndeajuns,
Cinci luni ea sarcina-a ascuns,
Căci lumea ar fi râs de ea
Că-aşa târziu rămas-a grea.

Când ea era-n a şasea lună,
Gavril aduse veste bună
Fecioarei cu mult har, Maria,
Că ea-l va naşte pe Mesia.

Arhanghelul, cu-o plecăciune,
În chip de-aleasă-nchinăciune,
I-a spus acelei fără pată,
Că ea e binecuvântată;

Că a ales-o Cel de Sus
Ca ea să-L nască pe Isus,
Că Dumnezeu Cel veşnic viu
Vrea ea să-L nască pe-al Său Fiu,

Pe Cel ce-i fără de păcat,
Hristos în om va fi-ntrupat,
Iar El, de oameni iubitor,
Va fi al lor Mântuitor.

Maria, plină de credinţă,
Acceptă-a Domnului voinţă,
Iar Duhul Sfânt s-a pogorât
Şi a umbrit-o hotărât.

Cum îngerul a sfătuit-o,
Spunând ce mult a preţuit-o,
Curând Maria s-a sculat
Şi vara ea şi-a vizitat.

Iar când Maria-a salutat-o
Pe vara-i şi-a felicitat-o,
Pruncu-a săltat de bucurie
În pântecele-i cu tărie:

Ioan cel încă nenăscut
Pe Hrist el L-a recunoscut,
Căci cea de-a pururea Fecioară,
Cea pură ca o lăcrămioară,

Cum Gávril a binevestit
Mariei, seara-n asfinţit,
Avea să-L nască pe Isus,
Din voia Tatălui de Sus.

Elisabeta-a zis îndată:
Marie, binecuvântată
Eşti tu pe veci între femei
(Iar asta spun cu mult temei),

Iar rodul pântecelui tău
La fel e El de Dumnezău.
Al meu prunc vesel a săltat
În pântec când m-ai salutat.

Maria-atunci smerit' grăieşte:
Pe Domnul suflete-L slăveşte!
S-a bucurat mult duhul meu
De Bunul, Sfântul Dumnezeu.

A stat Maria vreo trei luni
La vara ei, la oameni buni,
Apoi, desigur cu temei,
Ea s-a întors la casa ei.

Elisabeta, la soroc,
Născut-a pe Ioan dintr-un foc;
Lui Zaharia, tată,-ndat,
Lui limba i s-a dezlegat.

I-a mulţumit lui Dumnezeu
Şi-a spus apoi: tu, fiul meu,
Proroc al Celui Preaînalt
Vei fi cum nu a mai fost alt',

Vei merge înaintea Lui
Să găteşti calea Domnului,
Ca lumea să se pocăiască
Şi prin El să se mântuiască.

*Înainte-mergătorul: Nume dat în Biblie Sfântului Ioan Botezătorul.
(Ion Stoian, Dicţionar religios, 1994).