Tu, multora, le întârzii,
Când zările, ți-s mai albastre,
Altarul, sfintei poezii.
De câte ori, slăvești ponoare,
Ori pomi, sterili la rădăcini,
Nu porți tu vini, că nu dau floare,
Armatele de mărăcini.
Iar codrii tăi, când dau măsura,
În dulce clasic, sau baroc,
N-or lăcrima, când stârpitura,
Dementă, se va pierde-n roc.