Brâncușiană
E dalta lui Brâncuși o formă sacră
de viață și cu foame de neant
și nemurirea peste zbor consacră
coloana infinitului pedant
E dalta lui Brâncuși tăcerea sacră
când șlefuiește poarta-ntr-un sărut
cu lacrima de dor...
Vă spun, cu multe plecăciuni,
Că e uşor să te răzbuni,
Şi mai uşor e ca să cerţi,
Isus a spus că tre' să ierţi.
Dar datorie şi mai mare
E-aceea ca să ceri iertare
Acelui cărui i-ai greşit,
De vrei ca să fii mântuit.
Ce spun nu-s vorbe în deşert:
Am datoria să te iert,
Dar datorie şi mai mare
E, când greşeşti, să ceri iertare.
Să ierţi a lumii răutate,
Şi iartă-i tot, nu doar jumate!
De iérţi tot, nu vei regreta,
Căci totul ţi se va ierta.
Omule, eşti bun, eşti mare,
Dacă-n loc de răzbunare
Eşti în stare de iertare!
Trec anii mei grăbiţi, în zbor,
Şi într-o zi eu o să mor.
Nu ştiu de fi-va azi sau mâine,
Sau de va fi cumva poimâine,
De fi-va peste luni sau ani,
Acasă sau pe sub castani;
Dar orice-aş face, orice-ar fi,
Şi eu, ca şi-alţii, voi muri....
Când soţia-i supărată ‒
Se întâmplă câteodată ‒
Tu să-i ceri, smerit, iertare,
Nu cu vorbe, ci cu-o floare!
Poţi să-i ceri chiar c-un buchet,
Însoţit de-un Cabernet.
Te-o ierta într-un minut,
Cu un zâmbet şi-un sărut.
Amestec anti-cancerigen de miere, polen, propolis și lăptișor de matcă
